Tipărire

În mod uimitor, mai…nimeni; dacă nu e forţat din afara. De ce nu? “Ah, cum să ma duc eu la psiholog? Ce, sunt nebun?”. Asta pentru că mulţi nu ştiu că “nebunii” se duc la psihiatru, nu la psiholog. Şi care e diferenţa între cei doi? Psihiatrul, pe lângă facultatea de medicină, face cursuri de specializare în psihiatrie, are dreptul, medic fiind, să prescrie reţete şi este “scutit” de o parte (200 de ore)  din orele de pregătire teoretică menţionate în cazul psihologului, acestea compensând cu orele de psihiatrie, psihopatologie şi psihoterapie efectuate în timpul facultăţii.
Psihologul face facultatea de psihologie şi, pentru dobândirea şi exercitarea dreptului de liberă practică, are nevoie de o mulţime de alte cursuri de pregătire şi specializare, de un minim de 150 de ore de dezvoltare personală, cel puţin 400 de ore de instruire teoretică în domeniul psihopatologiei şi al şcolii de psihoterapie alese (încă aproximativ 4 ani), efectuarea a cel puţin 200 de ore de supervizare asupra practicii clinice psihoterapeutice, cel puţin 150 de ore de psihoterapie personală, şi multe examene şi reevaluari periodice (la 1 sau 2 ani).
Având în vedere că, spre exemplu, orele de dezvoltare personală sunt cel mult 2 pe săptămână, asta ar însemna aproximativ 18 luni alocate doar pentru asta. Aşa că, un psiholog, abia ieşit de pe băncile facultăţii, nu prea are cum intra în campul muncii, de capul lui. Iar dacă nu vrea să practice psihologia ci să o predea, deşi urmeaza un curs de psihopedagogie şi da examene în facultate, tot mai are nevoie să dea un examen din cadrul Ministerului Învaţământului şi Educaţiei.
Şi da, poate să ia examenul, dar să nu ocupe postul, pentru că, aşa cum bine ştim, acestea sunt foarte puţine şi…”numărate”. Adică fără pile şi relaţii zdravene are nevoie de un Mare noroc pentru a ocupa un astfel de post. Cam la fel stă situaţia şi în cazul posturilor de psiholog în grădiniţe şi şcoli. În ţările mai “civilizate”, cum are o problema, cetăţeanul se duce la psiholog sau la psihoterapeut.
Nu stă să se chinuie şi să işi bată capul de unul singur. Mai bine plăteşte nişte ore, dacă nu îi sunt chiar suportate de asigurarea medicală, şi cere şi gaseşte ajutor şi suport. La noi, la români şi chiar la greci, psihologul şi psihoterapeutul sunt încă pe post de buggie man.
Un copil cu probleme ajunge în cabinetul psihologlui numai în cazurile extreme, cand învăţătoarea sau parinţii numai fac faţă şi nu se mai pot înţelege cu copilul. De aceea, un copil cu ADD sau ADHD, tulburări “specifice” copiilor mici, ajung la psiholog după ce au mâncat zilele părinţilor şi cadrelor didactice, deşi copiii puteau fi ajutaţi din timp, să nu se ajungă la situaţii de criză. Copii speciali au nevoie de îngrijire specială.
Dar cine să aibă timp şi să dea atenţie şi importanţă. Mai bine stăm să ne chinuim cu toţii! Pe foarte multe forumuri de discuţii pe probleme personale “auzi” tinerii plângându-se că nu se înţeleg, că au tot felul de probleme de cuplu, că se înşala, divorţează etc. Cei mai mulţi dintre ei se simt luaţi de val, copleşiţi de viaţă, însă foarte puţini cer ajutor în sensul ăsta. De ce nu? Pentru că nu sunt obişnuiţi; nu sunt învăţaţi să ceară ajutor.
Cei mai mulţi oameni funcţionează pe principiul omnipotenţei: ei sunt buni, ei se descurcă în orice situaţie, ei fac faţă, ei le stiu pe toate, ei le pot pe toate… Realitatea nu e nici pe departe aceasta. Dar oamenii au nu numai o doză de neştiinţă, ci şi una de masochism. Mai bine stau şi mă chinui singur, ajung pe culmile disperării, decât să mă duc eu la “ăla” (adică la psiholog).
Ce ştie ăla să îmi facă mie, dacă eu nu mă descurc? Mai bine merg la o cafea cu prietenii, stau de vorba cu cineva apropiat şi o scot eu la capat cumva. Sau nu. Şi-apoi, ce înseamnă să mergi la psiholog?!? Înseamnă să dai faţa cu tine, cu propria ta persoană, cu neajunsurile şi părţile ei proaste sau deficitare. Şi cine are suficient curaj să accepte că nu poate, nu ştie, nu e în stare să…? Foarte puţini oameni!
Şi cele mai la îndemână scuze sunt banii şi timpul. Cine e dispus să plătească atâţia bani pentru a descoperi cine e el/ea cu adevărat? Mai bine aşa, cu pătura pe cap, trăind în minciună, chinuit, decât să dea faţă cu Adevarul din el. Şi ce? Dacă o să aflu cine sunt cu adevarat, o să se schimbe ceva? Tocmai despre asta este vorba: despre cat esti de dispus să te schimbi, să faci ceva pentru tine, pentru că viaţa ta să fie mai bună şi mai frumoasă!
Pentru RoMedia.gr - Cristina Marioglou
Foto google  

Accesări: 3910