Tipărire

După festivalul medieval de sfârşit de vară sibian al „Cetăţilor Transilvane” a urmat cel de început de toamnă al Târgului Olarilor, continuat cu “Zilele Culturii Rome”. În total cam două săptămâni de “fest - târguri” animate, umplând de larmă şi culoare pieţele din centrul istoric. Plăcute pentru cei mai mulţi, mai puţin, poate, pentru cei care locuiesc în vecinătate, tradiţionalele târguri-spectacol sibiene  cu farmecul lor specific devin, de la un an la altul, tot mai atractive pentru turişti-europeni şi asiatici în egală măsură. 
Festivalul medieval de la sfârşitul lui August din acest an, centrat de data asta (inspirat) pe tabloul romantic-exotic a “calfelor călătoare” care poposesc în Sibiu vară de vară, ne-a făcut pe toţi care am trecut pe acolo să fim “de breaslă”. Au urmat olarii care, pe lângă piesele “clasice” în diverse variante, au venit şi cu noutăţi cu produse decorative şi funcţionale inspirate din arta modernă. N-au lipsit kitsch-urile dar au şi ele admiratorii şi cumpărătorii lor. 
În fine, rromii s-au bucurat anul ăsta de o atenţie neobişnuită probabil şi din pricina reclamei negative din motive ştiute de toată lumea.

„De unde sunteţi?” o întreb pe ţiganca care voia să-mi facă reducere la orice aş fi cumpărat, din capul locului, desigur.
„Argintari din Teleorman, maică, de la Alexandria”, îmi răspunde întinzându-mi un medalion la care mi se oprise privirea.
„Vi se potriveşte perfect”, adăugă admirativ o fetişcana oacheşă leit Penelope Cruz de la aceeaşi tarabă.
“E ceva super-mişto”, aprobă cealaltă, probabil maică-sa, în timp ce ţopăia voioasă cu intenţia vădită de a mi-l pune la gât.
“E frumos, nimic de zis”, îi spun făcând un pas înapoi, ”hai că poate o să revin, dar mai întâi să văd ce se mai găseşte prin jur”.
Oferte full. Îmi place, ai ce să admiri. Bijuteriile argintarilor, observ, se bucură de mai multă trecere decât ale unor meşteşugari din alte părţi, ale altor neamuri, oameni care nu păreau, însă, invidioşi.
“Ce-i frumos e frumos”, cum zicea şi “Penelope Cruz”. (Să fie aici o cheie a farmecului discret al multiculturalismului?)
“Hai că v-aştept”, zice ţiganca cu medalionul-n mână, „vedeţi că-ncepe concertul lui Guţă”. “Păi, să-ţi spun drept, nu mă prea omor după Guţă”, îi şoptesc cu niţică răutate”.
„Nici eu, maică, nici eu. Şi nici fie-mea. Ăsta le place la romi, da’ noi suntem ţigani şi ne place muzica ţigănească”, îmi explică argintăreasa, ceea ce mă îndemnă să mă uit cu ceva mai mare încântare la medalionul respectiv, deşi n-o prea credeam…
Pretutindeni turişti, mai cu seamă străini, aparate de fotografiat şi filmat, puşti cu baloane colorate şi vată de zahăr, hărmălaie. Văd că ferestrele locuinţelor care mărginesc Piaţa Mică, încep să se-nchidă una după alta. Pe scena improvizată, taman lângă ţigăncile mele, apare cel aşteptat, nu, nu e Guţă ci altul, ” Elvis, uite-l pe Elvis”, prin târg trece un freamăt, toţi ochii se-ndreaptă spre insul bronzat în costum alb cu fireturi, chitară şi ochelari negri care urcase plin de aplomb pe podium.
Izbucnesc aplauze, strigături, sclipesc flashuri, în jurul scenei e mare îmbulzeală, pe balustrada dinspre strada care coboară sub “Podul Mincinoşilor” stau agăţate ciorchine, tot soiul de personaje şi de “neamuri”, din occident, din orient…
“Oh no, tomorrow ain’t never gonna come yeah, yeah, you tell me, you tell me that you love me, but tomorrow never comes”… se tânguie Elvis cu voce vibrantă şi un talent interpretativ-imitativ inimitabil).
Piaţa dă în clocot, iar când Elvis trece pe de-alea înfocate, ţigăneşti, intră de-a binelea în extaz.
Printre ibricele şi cazanele de distilat din aramă de pe caldarâm unul din “breslaşii” căldărari îşi ia muierea la danţ. Îl urmează alţii, distracţie mare! Concertul lui Elvis se încheie, urmează celebrul Guţă. Se mai închide un rând de ferestre. O şterg şi eu nu înainte de a cumpăra medalionul, cu reducere...
Din Sibiu- România, Nora Damian  
Fotografie din arhiva RoMedia.gr  
Dans tiganesc la Serbarea Focului Bran Romania 2009. 

 

Accesări: 3528