Cine este emigrantul? Un om simplu, care pare a nu fi multumit cu ce are in tara lui. Si atunci ce face? Pleaca intr-o alta tara, sa aiba un trai mai bun. Cum isi alege cineva tara in care vrea sa emigreze? Pe ce criterii? Dificil de spus. Unii nu se pot aventura prea departe de casa si pleaca pe undeva prin Europa, eventual intr-o tara a carei limba o si cunosc. Asta ar fi un avantaj, ca pentru un nou inceput. 

Cei mai curajosi si temerari se aventureaza si peste ocean. Peste Atlantic sau Pacific, unde se vorbeste cu siguranta o limba de circulatie internationala: engleza. Pe asta toata lumea o stie sau o poate invata repede si usor.
Oare emigrantul roman se deosebeste de cel chinez, indian sau de oricare alta nationalitate? Ca baza nu. Toti vor acelasi lucru: o viata mai buna. Ideea e ca daca nu ai reusit sa te adaptezi la sistemul din tara ta, e foarte posibil sa iti fie si mai greu sa te adaptezi la unul strain, fie el nou si poate mai bine pus la punct.
Ce face emigrantul roman cand ajunge peste granita, in tara in care si-a propus sa o ia de la capat? E dispus sa faca aproape orice. Chiar sa o ia de jos in sus, sa se lase jignit si umilit, sa fie privit cu condescendenta si sa lucreze pe mai nimic, chiar daca are studii superioare sau o specializare. De ce e dispus un om sa faca asa ceva? Din disperare? Dintr-o stima de sine foarte redusa? In ideea ca o sa ii vina si lui randul, mai tarziu, sa stea in fata si sa traiasca bine?
Nu se poate generaliza comportamentul emigrantului, roman sau de alta nationalitate. Si greul nu vine doar la inceput, dupa ce ai trecut granita. Greul devine o stare de fapt, care se intinde pe o perioada mare de timp. Primele greutati vin cu integrarea in noul sistem. Mai ales cand nu stii limba tarii “adoptive”. Dar si chiar daca o stii, pana reusesti sa intelegi cum functioneaza sistemul, cum sa completezi formulare, cum sa iti gasesti un loc de munca, cum sa te porti si sa ii intelegi pe noii tai conationali, trece multa vreme. Mai ales cand nu cunosti pe nimeni in tara respectiva, care sa te indrume, sa te sfatuiasca, sa iti deschida ochii.
Si daca ar fi numai ce vine nou peste tine, date, informatii, oameni, cultura, civilizatie! Dar nu e numai asta. Mai e si faptul ca te doare ce ai lasat acasa, in urma ta. Familia, rudele, prietenii, locurile familiare si placute, tot ce faceai in tara si te bucura.
Apoi sunt noile obiceiuri la care e nevoie sa te adaptezi. Chiar daca “nimeresti” tot intr-o tara in care predomina religia crestin ortodoxa, Pastele si Cracinul nu se vor petrece la fel ca acasa. Fie brazii se impodobesc cu o luna inainte, asta facand Craciunul sa isi piarda farmecul, fie e dificil sa gasesti foi de varza in care sa faci sarmale, fie nu o sa o mai ai pe mamaia care iti facea cozonaci si pasca de Paste. Si, oricat te-ai stradui si chiar daca esti inconjurat de familia ta, tot nu simti sarbatorile la fel ca acasa. Dar inveti sa te adaptezi; te obisnuiesti cu noua tara, cu noii oameni si cu noile traditii. Noi, pentru tine si familia ta de aici, din tara asta noua.
Dorul de casa incepe sa te mistuie, putin cate putin, zi dupa zi, si incepi sa te gandesti ca un om care e gata sa se inece, cat mai ai pana ajungi la liman. Adica, pana reusesti sa te duci in vizita acasa. Cum suna: sa mergi in vizita acasa la tine, in tara ta!? Si vine si ziua aceea pe care ai asteptat-o poate ani de zile. Iar dupa ce treci granita, intri in soc. Nu e ca nu mai recunosti oamenii si locurile, modul lor de a relationa si reactiona. Dar nu ti se mai pare logic, nu le mai accepti cu aceeasi usurinta ca atunci cand traiai alaturi de ei. Incepi sa te gandesti cum pot trai oamenii “astia” asa. Te mira si faptul ca tu ai putut accepta acel stil de viata atatia ani. Te uiti cu mila la ei, ii vezi cum se invart in cercul lor zilnic din care nu stiu ca pot totusi sa iasa. Te intrebi de ce toti poarta haine si mine gri, de ce vad totul in gri, de ce nu gasesc niciun fel de solutii la mizeria in care traiesc. Dupa ce zilele de vacanta au trecut, te gandesti cumva cu bucurie ca te intorci acasa. La noua ta casa. Stii ca lasi in urma tot ce a insemnat pentru tine viata, familia, casa, dar mai stii ca ai descoperit ca viata se poate trai si altfel, civilizat.
Ramai toata viata cu dorul de casa in suflet si singurul lucru ce iti alina acel dor este noul stil de viata, faptul ca, desi imigrant acolo unde ai ajuns esti totusi respectat pentru ceea ce esti, chiar daca asta inseamna un simplu om de serviciu. Dar nu, tu ai depasit de mult acel statut. Ai reusit sa ai casa ta, familia ta, locul tau in societate. E bine? E mai bine decat inainte? Nu neaparat. Dar e altfel si arata ca… Da! viata se poate trai si altfel.
Pentru RoMedia.gr - Cristina Marioglou