M-am nascut in Bucurestiul anilor ’70 –mai exact in vara anului 1976, intr-un cartier stravechi din zona centrala a capitalei, cu case boieresti (nationalizate) a caror arhitectura si frumusete ar starni invidia multor capitale celebre. Amintirea anilor copilariei mele imi aduce intotdeauna o bruma de nostalgie care se aseaza incet peste toata fiinta mea si care imi indulceste sufletul oricat de trist si amarat ar fi. 

Imi aduc aminte de aleile parfumate datorita teilor batrani, pe care ma plimbam cu parintii mei, imi aduc aminte de mirosul curat al ploii si zgomotul acesteia care se auzea pe tigla cladirii , imi aduc aminte de Dambovita, frumoasa Dambovita de odinioara strajuita de-oparte si de cealalta de pomi batrani sau mai tinerei care imi incantau in fiecare primavara privirea de copil. Îmi amintesc de pamantul umed, inverzit si plin de flori salbatice pe maluri dâmboviţene unde aveam obiceiul sa ne furisam pe ascuns pentru a culege flori (noi fetele ) ori pentru a pescui asa cum se pricepeau si ei strengarii de baieti !!! Imi mai aduc aminte de dragul meu Cismigiu care se afla in spatele casei noaste, unde nu cred ca era zi in care sa nu-l “speriem“ cu vizitele noastre de copii neastamparati!
Cismigiul ... batranul meu Cismigiu! Cat de dor imi e de el - de Cismigiul de odinioara, cu aleile pietruite si umbrite de arbori seculari ori a caror bolta incarcata de zapada se apleca impovarata de-asupra capetelor noastre, de fotograful din coltul aleii principale care avand in dotare un calut de lemn si un aparat de fotografiat de moda veche ne facea din cand in cand cate o poaza de familie. Imi aduc aminte de iernile copilariei mele in care bradul de Craciun sclipea in fiecare noapte in salonul nostru si pe care aveam obiceiul sa-l privesc din camera mea pana ma fura somnul acela dulce si fara griji, brad care era incarcat cu bomboane fondante de toate culorile, napolitane, bomboane cubaneze (luate de la “Casa de comenzi”) si pe inci pe colo cate o ciocolata micuta ... Cu cata nerabdare asteptam sa treaca noaptea dinaintea Craciunului pentru a putea desface darurile de la “Mos Gerila”, care intotdeauna un cadou cumparat de mama de la “Romarta copiilor”.
Imi aduc cu drag aminte de prima mea zi de scoala in care mama avea grija sa ma… „apreteze” bine, sa-mi aranjeze pampoanele mari de pe coditele impletite sa-mi puna dresul alb de bumbac si pantofii negri de lac cu bareta si sa-mi spuna tot drumul ca de-acuma sunt fetita mare ca doar dee.. “merg la scoala “ asa ca as face bine ca de-acuma sa nu ma mai legan atunci cand stau pe scaun “ca or sa rada toti de mine “.
Apoi imi aduc aminte de vacantele in care parintii ne “expediau“ (pe mine si pe fratele meu) la tara la bunici unde formam echipa cu ceilalti verisori si unde acele aproape 3 luni cat stateam pe capul sarmanilor bunici ii terorizam – ca doar de… tot nu aveam stapanii de parinti prin preajma ... Dar ce nu faceam… schingiuiam toti pomii fructiferi si nefructiferi, daramam capitele de fan stivuite cu atata truda de tataia dandu-ne de-a valea pe ele, calaream caprele imaginandu-ne ca suntem vestitii cowboys si cate si mai cate nu faceam.
Asta pana ce veneau serifii (parintii) si ne puneau iarasi pe “calea buna“. Si apoi, cand se termina vacanta, plansete si bocete si din partea noastra dar mai ales din partea bunicilor ca “cine stie daca la anul om mai apuca sa ne vedem“. Si asa, ne intorceam la oras plini de regrete ca e prea scurta vacanta, la prietenii nostri carora aveam ce le povesti pentru jumatate de an ! Imi amintesc atat de multe lucruri despre copilarie, ca parca nici nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de multi ani de atunci. De fiecare data cand ma apuca melancolia vremurilor acestora, ma gandesc ca as da orice numai sa mai traiesc macar o zi din frumoasa mea copilarie, dar ce pacat ca nu este posibil !!!! Intre timp am crescut, m-am maturizat si incerc sa-mi fac viata in continuare frumoasa.
Cate-odata reusesc, alte dati nu ... bineinteles ca sunt momente de fericire si acum la anii maturitatii, dar fericirea aceea deplina si pura de atunci nu cred ca o voi mai intalni niciodata. Ma simt o norocoasa ca mi-a ramas macar parfumul primavaratic si amintirea copilariei mele! Acest parfum al copilariei mele … acest parfum pe care nu pot sa-l uit oriunde m-as afla sau oricat de mult as inainta in varsa.

Pentru RoMedia.gr - Elena Luca
Sursa foto: .hostel-miorita.ro, stiriong.ro


N.N. La mulţi ani copii! Să aveţi parte de parfumul copilăriei de neuitat!