Anul trecut, s-au împlinit 20 de ani de la revoluţia română, iar anul viitor, se împlinesc 20 de ani de la moartea unui savant despre care prea puţini români au auzit. Savant eminent, Ioan Petru Culianu, Nene pentru prietenii domniei sale, fără să fie în mod explicit sau implicit, implicat în activităţi politice, avea să devină extrem de activ în ultima perioadă a vieţii sale, dpdv politic. 

Atât printr-o serie de articole, cît şi prin implicare directă. Avea să scrie între 1989 şi 1991 – anul în care avea să fie asasinat mişeleşte – o seamă de articole care îşi păstrează chiar şi acum, o neaşteptată prospeţime, prin caracterul profetic pe care îl emană. Au fost adunate într-un volum publicat la Polirom, respectiv “ Păcatul împotriva spiritului” cu precădere în capitolul “Scoptofilia”.
Nu am să mă refer aici, la cele cîteva povestioare cu caracter ficţional în care avea să prevadă în mod uluitor, atît ‘revoluţia din 89’ cît şi desfăşurarea ulterioară a ‘evenimentelor’. Am să citez cîte ceva, din aceste articole. Aflat în decembrie 1989, la reşedinţa viitoarei sale soacre, văzînd la televizor – prima revoluţie din lume, televizată în direct – , Culianu avea să exclame : “ în sfîrşit! […] sînt mîndru că sînt român” ! Numai că desfăşurarea ulterioară a ‘evenimentelor’ ( desfăşurare prevăzută de Culianu) , aveă să îi prilejuiască fostului director al Europei Libere, domnul Nestor Ratesh, următoarea observaţie : “lasă impresia de paradox şocant, anume al unei revoluţii fundamental anti-comuniste, care a produs un regim dominat de foştii comunişti”. În ianuarie 1990, Culianu avea să publice în Lumea liberă, ziarul newyorkez al emigraţiei, un articol intitulat “Viitorul României în 11 puncte” , veritabil program politic în care “ ca premise ale edificării unui nou stat democratic, cerea îndepărtarea poliţiei secrete – securitatea ceauşistă, instituirea unei puteri judiciare independente, privatizarea televiziunii […] .
Ce s-a ales din aceste deziderate, ŞTIŢI. În februarie 1990, Culianu publică un articol în care spunea : “ România nu are cu adevărat o elită intelectuală care să asigure realmente tranziţia spre un viitor pluralist, normal […] ; în lipsa unei decizii ferme, […] România nu va putea să evite prăbuşirea într-un abis chiar mai adînc decît cel din care tocmai a ieşit” !!! . Ce siţuatie traversăm acum, ştiţi. În iunie 1990, într-un alt articol, Culianu critică în Panorama “un guvern controlat din ce în ce mai mult, de foştii comunişti”. Cam din acest moment, Culianu începe să primească ameninţări din ce în ce mai făţişe. Culianu începuse deja să comenteze atît în convorbiri private, dar şi în faţa studenţilor săi , că România alunecă într-o situaţie arhetipală similară celei din ţările Americii de Sud, conduse de o oligarhie coruptă şi depravată.
Şi lucrul acesta îl ŞTIM şi îl simţim, chiar şi acum. Într-un alt articol intitulat “ Cea mai proastă inteligenţă” , Culianu avea să scrie : “ Aceiaşi birocraţi care au fost în fruntea terorii ceauşiste, conduc acum România către un iminent şi catastrofal faliment”. Din nou, Culianu reuşeşte să fie profetic. Ameninţările la adresa lui Culianu sporesc; acum primeşte scrisori de la un grup autointitulat “Fiii lui Avram Iancu”. Iar după cum bine spunea doamna Monica Lovinescu, “atunci cînd se insinuează acţiuni ale Gărzii, e sigur că la celălat capăt se află Securitatea”.
Din acest moment şi pînă la moartea sa, survenită pe 21 Mai 1991, Culianu avea să mai scrie 13 articole, pe acelaşi ton, chiar dacă ceva mai puţin vehement. Acea zi are mai multe semnificaţii; atît religioase cît şi politice. Cred că le ŞTIŢI ! Nu am intenţionat să epuizez acest subiect; vă invit la reflecţie!
Acum, după ce au trecut cei 20 de ani brucanieni, UNDE NE AFLĂM ?

Pentru RoMedia.gr Tiberiu Orăşanu