Ţările în curs de dezvoltare suferă cel mai mult din cauza crizei financiare: 90 de milioane de oameni au căzut în sărăcie extremă numai în 2009, iar până în 2015 aproximativ 200.000-400.000 de copii vor muri în fiecare an; în plus, se estimează că şomajul va creşte cu 23 de milioane. Deputaţii europeni vor vota astăzi în plen soluţiile pentru ajutarea acestor ţări. Deşi ţările în curs de dezvoltare nu s-au aflat la originea crizei financiare, acestea sunt cele mai afectate, se spune într-o rezoluţie parlamentară, redactată de Eva Joly (Verzi, Franţa). Criza financiară, care a venit la scurt timp după criza alimentară şi cea a preţului petrolului, „subminează, iar în unele cazuri anulează, progresele realizate cu multe eforturi în materie de sărăcie, foamete şi mortalitate maternă şi infantilă, precum şi în domeniile învăţământului primar, egalităţii dintre genuri şi accesului la apă curată şi la condiţii de igienă adecvate, periclitând astfel realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, în special a celor referitoare la sănătate“, se arată în rezoluţie.
Fonduri suplimentare şi reforme.
Parlamentul European este „extrem de preocupat de faptul că, potrivit situaţiei din iulie 2009, 82% din împrumuturile acordate recent de FMI s-au îndreptat către ţări europene şi doar 1,6% au fost acordate ţărilor din Africa“. În acelaşi timp, ajutorul din Uniunea Europeană către ţările sărace a scăzut în 2008.
Deoarece fondurile promise de comunitatea internaţională nu vor fi nici suficiente nici îndeajuns de rapide pentru a duce la schimbări majore în situaţia ţărilor sărace, deputaţii europeni propun, printre altele, fonduri suplimentare, reformarea instituţiilor financiare internaţionale, revizuirea în 2010 a politicilor pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi coerenţă în domenii precum economia, comerţul, mediul înconjurător şi agricultura, pentru prevenirea efectelor serioase ale crizei în ţările în curs de dezvoltare.
Sursa: europarl.europa.eu