Tipărire

Autoturismele românilor stabiliţi în Grecia pot circula în această ţară doar 6 luni, se transmite printr-un comunicat al Ministerului al Afacerilor Externe al României lansat în chiar prima zi lucrătoare a Noului An. Ştirea cu pricina nu este ceva nou pentru românii cu ştate vechi în Grecia ci confirmarea unor bănuieli, şi anume, într-adevăr autoturismele cu numere de înmatriculare româneşti pot fi reţinute în Grecia. 
Prevederile legislaţiei elene permit autorităţilor reţinerea autoturismelor proprietate personală a străinilor stabiliţi în Grecia şi care au alte numere de înmatriculare decât cele elene ori/şi aplicarea unor amenzi consistente uneori de o valoare mai mare decât cea a autoturismului. 

Conform cadrului legal elen, cetăţenii străini au obligativitatea ca în decurs de şase luni, de la data intrării în Republica Elenă, să îşi înscrie autoturismele la autorităţile competente de pe teritoriul statului grec. Dispoziţia este obligatorie pentru toţi străinii care locuiesc în Grecia, deţin autoturisme cu alte numere de înmatriculare decât cele elene şi numai dacă deţin carte de cetăţean european eliberată de autoritatea elenă, asigurare medicală - IKA sau număr fiscal personal – AFM. Mai multe informaţii au fost oferite de către Secţia Consulară a Ambasadei României la Atena, comunicatul remis de instituţia ,română în Grecia confirmând faptul că reţinerea autoturismelor străinilor de către autoritatea elenă este legală şi se impune datorită încălcării prevederilor legale vamale.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 2960/201, art. 137, paragraful A1, modificată prin Legea nr. 3453/2006, cetăţenii străini (inclusiv cetăţenii români şi cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene) care au o reşedinţă legală în Republica Elenă (n.n. reşedinţa poate consta din: carte de cetăţean european eliberată de autoritatea elenă, asigurare medicală - IKA sau număr fiscal personal – AFM) şi sunt posesori de autoturisme cu plăcuţe de înmatriculare româneşti, sunt obligaţi ca în decurs de şase luni, de la data intrării în Republica Elenă, să înscrie autoturismele în Republica Elenă. Neînscrierea autoturismelor în termenul legal de şase luni, potrivit prevederilor legale, constituie contravenţie vamală care se pedepseşte cu amendă consistentă şi confiscarea autoturismului”, se menţionează în comunicatul primit din partea Secţiei Consulare române condusă de ministrul plenipotenţiar Niculae Anton. 
Dispoziţia legii elene se află în concordanţă cu prevederile europene în domeniu şi stabileşte că cetăţenii europeni pot folosi autoturismele în alt stat european numai timp de 6 luni şi numai dacă se află pe teritoriul acelui stat dacă turişti, în interes de afaceri, pentru tratament medical ori în vizită la rude.
„Conform Directivei Europene nr.83/182/CEE, a Consiliului European din 28.03.1983, cetăţenii proveniţi din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv cetăţenii români, pot folosi timp de şase luni autoturismele cu numere de înmatriculare străine, (româneşti) dacă sunt turişti, se află în vizită la rude, interes de afaceri, tratament medical,etc.”, se adaugă în comunicatul remis de Secţia Consulară. Informaţia este confirmată şi de către responsabili ai Secţiei autoturisme din cadrul Vamei Pireus care menţionează doar că autoturismele nu sunt confiscate în realitate. Acestea sunt reţinute şi se aplică amenzi consistente deţinătorilor acestora care, de cele mai multe ori, depăşesc valoarea integrală a autoturismului şi atunci proprietarul străin preferă să le abandoneze la secţia vamală elenă. 
Prevederile legale referitoare la această obligativitate se află în vigoare încă din 1989 prin Legea 1839/89/90 Α, prin directiva D 247/88A rectificată cu ajutorul Legii 2960 din 2001 ni s-a menţionat de către responsabili din partea Secţiei autoturisme din cadrul Vamei Pireus. 
De menţionat că obligativitatea înscrierii autoturismelor în Republica Elenă de vreme ce un cetăţean străin munceşte în Grecia se impune şi odată cu efectuarea declaraţiei financiare pe teritoriul acestui stat care impune plata impozitelor aferente autoturismului pe teritoriul statului de reşedinţă şi nu al celui de provenienţă. 

 

Vom reveni cu amănunte în ediţia de mâine.
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr  

 

Accesări: 7203