…iar românii din străinătate sunt nemulţumiţi. Mai multe asociaţii ale românilor din Italia au semnat o scrisoare deschisă adresată autorităţilor din România în care se plâng de mărirea exagerată a taxelor pentru serviciile consulare şi cer să fie făcute publice criteriile după care au fost modificate tarifele, măsură considerată un "abuz".  Reprezentanții comunității de români din Italia cer autorităților de la București eliminarea taxei "aberante" de 135 euro, respectiv 200 euro pentru înscrierea certificatelor de naștere strãine în actele de stare civilã românești. 
Potrivit legii 78/2010, intrată în vigoare la 24 mai 2010, taxele serviciilor consulare la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate au crescut. 
Astfel taxa pentru înscrierea certificatelor de naștere străine în actele de stare civilã românești a crescut până la 135, respectiv 200 de euro.
Pe fondul nemulţumirilor adresate în mod public de către românii din străinatate, Ministerul Afacerilor Externe explică printr-un mesaj remis către periodicul „Românul din Spania" motivaţia care stă în spatele deciziei de a mări taxele consulare. Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate a fost recent modificată prin Legea Nr. 78 din 6 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate. 
Actul normativ prevede: Instituie gratuitatea ce nu exista anterior pentru unele servicii, cum ar fi înregistrarea, direct la misiunile diplomatice şi oficiile consulare a naşterilor cetăţenilor români sau transcrierea actelor de deces; Menţine neschimbate taxele consulare în domenii reglementate prin norme europene (de exemplu taxele de vize); Nu modifică decât neesenţial taxele pentru paşapoarte; Solicitanţii de servicii consulare pot cere prestarea unor servicii în regim de urgenţă, ceea ce presupune achitarea benevolă a unor taxe (15, în loc de 10 euro cât era în trecut); Prestarea serviciilor consulare în regim de urgenţă va reduce deplasările succesive la misiunile diplomatice sau consulare ale României, iar posibilitatea de a folosi respectivele taxe, achitate benevol de către solicitanţii de servicii va permite inclusiv angajarea de personal extrabugetar, sporind astfel capacitatea de procesare a oficiilor.
Mai multe informaţii puteţiu afla accesând site-ul mae.ro.
Vă informăm că mai multe organizaţii ale românilor din Spania şi Italia au protestat faţă de creşterea taxelor consulare, lansând acuzaţii către parlamentarii aleşi de diasporă, care, se pare, au votat şi ei mărirea acestor taxe. 

Deea Mazilu – Romedia.gr