Grupul elen de telecomunicatii Hellenic Telecommunications Organisation (OTE), proprietarul Romtelecom, intentioneaza sa reduca 1.100 de locuri de munca la divizia 

de telefonie fixa din Grecia, pentru reducerea costurilor, transmite Reuters. Pierderile de locuri de munca, care reprezinta aproximativ 13% din totalul fortei de munca de la divizia de telefonie fixa, vor fi facute prin plecari voluntare, a declarat seful OTE, Michael Tsamaz.
Deutsche Telekom, actionarul majoritar al OTE, si-a concentrat eforturile spre revizuirea activitatii diviziei de telefonie fixa din Grecia deoarece este una dintre cele mai ineficiente, reprezentand o treime din costuri si numai un sfert din profitul operational.
OTE ofera servicii de telefonie fixa si mobila in Grecia, Romania si Albania. Costurile legate de reducerea locurilor de munca se situeaza intre 120 si 200 milioane de euro, in functie de numarul de angajati care accepta sa plece, a declarat un oficial al OTE pentru Reuters.
OTE nu va achita dividende, pentru a finanta reducerea locurilor de munca, a explicat Tsamaz. Ar fi al treilea an consecutiv in care compania elena nu va plati dividende.
Dupa reducerea locurilor de munca, la divizia de telefonie fixa din Grecia vor fi 7.600 de angajati, cu o treime mai putin decat in 2008, cand Deutsche Telekom a achizitionat 40% din OTE.
OTE a raportat la sfarsitul saptamanii trecute cea mai redusa scadere a veniturilor din ultimele cinci trimestre, datorita imbunatatirii performantelor companiei. Vanzarile au scazut in trimestrul trei din 2013 cu 5,1%, la 1,040 miliarde de euro (1,41 miliarde de dolari), a anuntat OTE, cel mai mare grup de telecomunicatii din Europa de Sud-Est.
Profitul net a urcat cu 149%, la 252,6 milioane de euro, datorita vanzarii diviziei din Bulgaria, Globul, ceea ce a permis OTE sa-si reduca datoria neta cu 42% de la inceputul acestui an.
Deutsche Telekom controleaza 40% din actiunile Hellenic Telecommunications Organization, OTE, care la randul sau detine 54,01% din Romtelecom. Divizia de telefonie mobila, Cosmote, este prezenta pe piata romaneasca prin Cosmote Romania, societate detinuta de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din actiuni) si Cosmote Grecia (70% din titluri).

Deea Mazilu – RoMedia.gr