Retailerul de îmbrăcăminte Sprider Stores din Grecia şi-a închis toate magazinele şi a concediat majoritatea angajaţilor, după ce în ianuarie a depus o

 cerere de intrare sub protecţia legii falimentului, transmit site-urile ekathimerini.com şi greekreporter.com. 
Până în perioada de vârf a crizei, care a afectat vânzările companiei, Sprider Stores avea 110 magazine în Grecia, România, Bulgaria, Cipru, Serbia şi Polonia, cu vânzări de aproximativ 160 milioane de euro, profit de 15 milioane de euro şi aproximativ 2.000 de angajaţi.
Compania a închis în 2009 operaţiunile din România, Bulgaria, Cipru, Serbia şi Polonia, reducând la 50 numărul de magazine. Refuzul băncilor de a continua să finanţeze Sprider Stores a reprezentat motivul principal pentru închiderea operaţiunilor din Grecia, unde are aproximativ 890 de angajaţi. Compania a fost înfiinţată în 1971 de Athanasios şi Spyros Argyros, în timp ce în 1999 Xatziioannou Group a achiziţionat 80% din Sprider Stores.
Din 2004 Sprider Stores este listată la bursa de la Atena. Cu datorii de aproximativ 90 milioane de euro către creditori şi furnizori, conducerea companiei a anunţat că intenţionează să vândă active pentru a se asigura că angajaţii primesc compensaţiile corespunzătoare şi datoriile sunt achitate.
În primul semestru din 2013, Sprider Stores a înregistrat pierderi de 25,22 milioane de euro.

Deea Mazilu – RoMedia.gr