Ministrul Muncii, Andrea Loverdos a spus că toate salariile din sectorul privat vor fi îngheţate. Loverdos a confirmat ieri promulgarea unei legi prin care deciziile de arbitraj vor fi abrogate. O măsură similară a fost luată printr-un act legislativ, pe o perioadă de doi ani, în perioada 1985 - 1987, provocând atunci o puternică opoziţie din partea sindicatelor, care a dus la perturbarea aripii sindicatului PASOK- Pasco.  Şi de această dată, o astfel de intervenţie este de aşteptat să provoace o furtună de reacţii, din moment ce aceasta însemnă eliminarea negocierilor libere a contractelor de muncă. În acelaşi timp, ieri s-a convenit ca salariile marinarilor Federaţiei Panhellenic Maritimă să crească cu 2 procente în acest an. Ministerul de resort a propus la începutul discuţiilor o creştere de 1,7%, federaţia a cerut 3 procente, însă după negocieri s-a stabilit o creştere salarială de 2%.
Dat fiind faptul că secretarul general şi totodată purtătorul de cuvânt al Αegean Speed Lines nu a fost de acord cu această mărire, şi-a dat demisia. În scrisoarea sa de demisie secretarul îşi exprimă, în mod ferm, dezaprobarea faţă de creşterea economică şi a precizat că nu acestea au fost discuţiile preliminare. După ce a acordat mărire de salarii marinarilor, în timpul dezbaterii din Parlament, Loverdos a afirmat că se va proceda la abrogarea arbitrajului care oferă salarii mărite între 1,5 şi 3% anul acesta!? Ministrul a mai precizat că aceste decizii sunt luate într-un „moment istoric” şi că „această poveste se va termina”.
„Noi nu vom interveni în eliminarea acordurilor colective, iar acest lucru va fi special menţionat în legea asigurării, Decretul Prezidenţial va fi gata în următoarele zile, la termenul limită prevăzut”, a mai spus Loverdos. Mai mult, ministrul muncii a reiterat faptul că „există posibilitatea de a alege alternative la Constituţie, adică o intervenţie chiar în Constituţie şi în legile existente”. Acesta a remarcat că jurisprudenţa Consiliului Europei este cunoscută, şi că are cunoştinţe despre aceste probleme încă din anul 1987. Andrea Loverdos a mai spus că în afară de problemele şi piedicile care sunt puse ba de sindicate, ba de anumite persoane care fac comentarii fără să înţeleagă despre ce este vorba şi care nu fac altceva decât să înrăutăţească lucrurile, totul trebuie să meargă conform planului.
O ultimă precizare făcută de acesta a fost faptul că: „se depun eforturi ca în Guvernul Greciei, precum şi în relaţiile cu partenerii din aria politică şi socială, să existe armonie, comportamentul unora care nu s-au aliniat la efortul naţional ca fiind subversiune o poveste ce se va termina cât de curând”.
Deea Mazilu – RoMedia.gr