Lupta pe care o duc marinarii greci, sindicatele marinarilor şi a forţelor de muncă este o luptă împotriva politicii UE, care serveşte interesele armatorilor, este o luptă cu scopul de a oferi marinarilor - lucrători indiferent de ţara de origine să beneficieze de prevederile Contractului Colectiv de Muncă, Securitate socială, de libertăţi sindicale şi alte drepturi. Ştim că şi voi sunteţi victime ale bandelor de sclavi care în scopul câştigurilor sacrifică  realizările şi drepturile clasei muncitoare subminând chiar şi securitatea vieţii umane prin echipaje reduse care nu corespund nevoilor reale de lucru. 
Noi luptăm şi cerem să se aplice tuturor navigatorilor, indiferent de ţara de provenienţă, plata egală pentru muncă egală, în conformitate cu prevederile mai favorabile ale Contractului de Negociere Colectivă, în acest caz cel grec, să fie asiguraţi cu drepturi depline la fondul de asigurări sociale ale ţării unde se aplică contractul de negociere colectivă şi să deţină drepturi sindicale şi de reprezentare, pentru a li se apăra şi a se pune în aplicare drepturi comune tuturor marinarilor.
Facem apel la dumneavoastră să depuneţi eforturi împreună cu noi pentru dreptul la muncă, pentru a apăra drepturile clasei muncitoare care trebuie să-şi afirme acţiunile bazate pe nevoile noastre reale împotriva politicii monopolurilor şi imperialismului. Pentru ca noi - clasa muncitoare, să devenim comandanţii averii pe care o producem.

 

Comunicat primit la redacţie din Korinthos care este semnat de
Uniunea Naţională a Inginerilor Marinei Comerciale,
Uniunea Naţională a Marinarilor de Grad Inferior din Marina Comercială „The Stephenson”,
Uniunea Elenă a Pensionarilor Marinei  

"Comunicatul publicat de RoMedia.gr primit la redacţie în scopul mediatizării, va fi înmânat şi marinarilor români, în forma în limba română, greviştii dorind ca echipajele celor două vase să înţeleagă pentru ce se luptă aceştia şi care este scopul lor", ne transmite din Korinthos, colegul de la e-istos.gr, Florin Craus. 
Traducere RoMedia.gr