Nu cred in hazard. Esential este sa dai peste omul care sa te ia de mina si sa te indrepte rabdator catre propria vocatie. Iar acesta este, de cele mai multe ori, profesorul.
Am avut norocul sa dau, cit am fost eleva sau studenta, peste citiva, putini, dascali de exceptie.
Aceste intilniri pot fi decisive, daca se petrec la momentul oportun. Cine crede ca rolul celui de la catedra este banala transmitere a unor informatii se inseala amarnic. Asta o poate face oricine; de informat se poate informa elevul foarte bine de unul singur, ca doar traim in epoca transparentei. Un bun profesor modeleaza insa mintea alumnilor. Ii formeaza, le plamadeste gindirea, ii invata cum , nu ce sa gindeasca. Dar pentru asta ii trebuie nu doar rabdare, stiinta ori metoda, ci mai ales daruire, talent si disponibilitate sufleteasca. Pentru ca in aceasta meserie se cere foarte multa investitie sufleteasca.
Din fericire, mereu avem de invatat cite ceva. Spun asta pentru ca si eu, la o varsta destul de „matura”, am avut sansa sa descopar inca un dascal adevarat, de data aceasta aici, in Grecia.
Este vorba de profesorul si scriitorul Mihalis Tsakalos, specialist in problemele emigrarii, pornind de la studii despre migrarea elena din cele mai vechi timpuri, pana la fenomenul care a transformat Grecia intr-o tara- gazda pentru migranti.
Valoroasa sa carte „ Migrarea greaca contemporana, intre teorie si experienta” este citita atat de specialisti, cit si de publicul larg, cu sufletul la gura si aproape fiecare migrant se poate recunoaste in filele ei. Sindromul „granitelor” este un fel de boala care nici macar nu exista in catalogul bolilor psihice recunoscute. Exact despre aceasta boala vorbeste cartea domniei sale. Vorbeste de granitele implinirii, ale fugii, ale vinei, ale iubirii, ale sperantei,ale coexistentei, ale ‚”permisului de sedere”. Uneste singularul cu unitatea si da glas tuturor migrantilor inchistati in tacerea lor, pornind de la experienta grecilor.
Luna trecuta , urmarind cursurile programului de mediatori interculturali (parte a programelor comunitare de gestionarea fluxurilor migratorii, finanţate de Comunitatea Europeană) organizat de centrul educaţional Olympiaki Ekepdeutiki (ΟΛΥΜΠΙΑΚΗ ΕΚΠΑΙΔΕΥΤΙΚΗ ΚΑΙ ΣΥΜΒΟΥΛΕΥΤΙΚΗ Ε.Π.Ε. ) am avut ocazia sa-l cunosc si sa beneficiez de aura acestui om deosebit. El insusi fost migrant in tinerete , a trait si deci este capabil sa perceapa, durerea acuta pe care o traieste un emigrant atunci cind dintr-un motiv sau altul rupe cordonul ombilical cu tara-mama.
Adaptarea-a doua nastere a emigrantului, cu acelasi efort si durere, poate fi ajutata in multe feluri, dar, cred eu, cunoasterea este aceea care ajuta cel mai mult.
Cunoasterea, in sensul de a sti ce vrei, ce poti, daca poti, in ce conditii poti si cum si cine te poate sprijini in tara de adoptie in aceasta incercare a ta. O parte din aceasta cunoastere, limitata din pacate de timp, ne-a fosta impartasita cu generozitate de domnul Profesor.
O sa trec peste datele biografice ale domniei sale, pe care le poate gasi usor cineva interesat, o sa amintesc aici ceea ce m-a frapat si m-a determinat sa scriu acest articol. Eram deja cursanti de o saptamana, in clasa de aproximativ 20 de persoane. Fiecare cu problemele sale, cu stress-ul sau cu dorinta de a invata ceva, cu speranta de a gasi ceva mai bun de lucru ( nu putini dintre noi). Eram insa inca o „masa’’ amorfa, facusem, de la inceput, grupulete (pe natii, cum altfel ?!) si comunicarea intre ele era inca doar de suprafata. Cativa dintre noi incercam, cam fara rezultat, sa facem ceva, sa ne cunoastem mai bine. Si, ceea ce noi insine, emigrantii, nu am reusit, a reusit Profesorul. Cum? Cind? Cu ce ? Nu stiu nici acum sa raspund, poate unde, zilnic, eu am pierdut cam o ora din cursuri, desi alergam si paraseam disperata serviciul, pentru a castiga chiar si 5 minute in plus de curs.
Cert este ca la dinsul s-a produs acel „click”, in mod magic a facut sa ne vedem cu alti ochi, sa vrem sa vorbim intre noi, sa legam prietenii, care sper sa continue si mai tarziu. Nu mai avem reticente fata de roman, albanez sau grec. Suntem toti, cred eu, pregatiti, sufleteste cel putin,sa ajutam pe cei de un fel cu noi, pe emigrantii din Grecia in adaptarea lor aici. Pregatirea teoretica, sigur, din lipsa de timp, mai schioapata. Ceea ce am castigat insa de la Profesor este increderea in noi si in ceilalti, ca impreuna putem.
Pentru asta m-am hotarat sa sriu despre domnul Mihalis Tsakalos.
Prezenta sa discreta si modesta, calda, m-a facut sa ma gandesc la faptul ca se face simtita tot mai mult absenta unor dascali de talia dansului. Probabil ca drumuri noastre nu se vor mai intretaia, la fel cum s-au pierdut si cele cu dascalii mei iubiti din tara, amintirea si recunostinta vor ramane insa si va doresc si dumneavoastra - cititorilor sa aveti aceasta sansa, macar o data in viata, sa va gasiti ‚’dascalul’’.
AB – corespondenţă RoMedia
Foto: Party la Restaurantul românesc Dorna Profesorul Mihalis Tsakalos în centru.
Foto pg 1. Profesorul la ora cu seminariştii multiculturali.