Una din repercursiunile crizei economice din Grecia este numărul de expatriați care aleg să o depășească de acasă.
Tola, o profesoară de limba albaneză și soțul acesteia, Gramoz, ofițer de poliție, au părăsit Albania în 1999 și s-au stabilit în Grecia pentru a-și construi o viață acolo.  "Am realizat că era dificil să cumperi o casă și ar fi trebuit să restituim împrumutul toată viața," a declarat Tola pentru SETimes. Aceștia nu erau singurii care gândeau așa.
Statistic, Grecia și Italia găzduiesc cel mai mare număr de expatriați albanezi. Tânăra spune că viața în Grecia nu era ușoară. Cu toate acestea, ei au muncit din greu și au reușit să economisească bani pentru a cumpăra un apartament. Tola a născut cei doi copii în Grecia și i-a trimis la grădinițe private, în timp ce ea și soțul ei lucrau zi și noapte pentru a strânge bani.
"Ne-am obișnuit cu acest mod de a trăi și nimic nu ne distrăgea. Tot ce voiam era să strângem bani", spune Tola. Cuplul și cei doi copii s-au întors în Tirana în 2005 și au achiziționat un apartament. "Am încercat să ne găsim de lucru aici, dar lucrurile s-au schimbat așa de mult în Tirana încât ne-am simțit ca niște străini. Ne-am întors în Grecia pentru a lucra mai mult și pentru a mai economisi niște bani în vederea cumpărării unui spațiu comercial și deschiderii unei mici afaceri. Am realizat că aceasta era singura cale de a avea un viitor în Albania," spune Gramoz pentru SETimes.
Aceștia au revenit la vechea rutină de a economisi bani la bancă, până când, într-o zi, lumea a "început să vorbească despre faptul că urma să vină o mare criză".
"Am fost foarte supărat când am auzit aceste zvonuri. Semnele crizei au început să se vada foarte curând. Gramoz nu își primea salariul, iar mulți angajați au rămas fără servici. Tot ce primeam era salariul meu de 70 de euro pe săptămână".
"Am început să cheltuim bani din economiile noastre, lucru ce nu se întâmplase înainte. Am discutat și am decis să ne întoarcem în Albania. Viața în Grecia devenise prea dificilă. Ne-am întors în Albania în iulie 2009, fără banii pe care ne-am chinuit să îi strângem pentru a cumpăra un spațiu comercial aici", a adăugat ea.
Soțul ei a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă în Grecia. "Ne-am înregistrat la birourile de ocupare a forței de muncă drept emigranți care s-au întors acasă, dar nu a folosit la nimic. Economiile noastre se împuținau", spune Gramoz.
"Am decis să începem o mică afacere, un internet cafe, și să ne căutăm de lucru în același timp. Am găsit un spațiu și am început să lucrăm de la opt dimeața până după miezul nopții. Câștigăm doar atât cât să ne putem hrăni copiii", adaugă Tola.
Guvernul albanez recunoaște că sumele de bani trimise de emigranții albanezi au scăzut, dar spune țara nu este afectată de efectele negative de care s-a temut.
"Din contră, mii de albanezi s-au întors. Aceștia au adus cu ei banii pe care i-au economisit în Grecia și au început să investească în mici afaceri. Aceasta este o victorie mare pentru Albania. Oameni care au învățat mult peste hotare s-au întors să construiască aici ceva nou", declară premierul Sali Berisha pentru ziarul austriac Kurir într-un interviu de luna aceasta.
Dar opoziția albaneză nu este de acord. Vicepreședintele Partidului Socialist, Ervin Koci, declară cotidianului albanez Mapo că criza Grecei a afectat negativ economia Albaniei. "Este prea frumos ca să fie adevărat să ne gândim în primul rând că toți emigranții albanezi se vor întoarce în țară și își vor deschide mici afaceri aici care vor ajuta economia albaneză să crească. Nici un economist nu poate afirma asta, dată fiind piața locală," a declarat Koci cotidianului respectiv în data de 20 iunie.
În ciuda părerilor contradictorii ale politicienilor, emigranții albanezi continuă să întoarcă acasă, unii pentru a se stabili definitiv, iar alții așteaptă vremuri mai bune pentru a se întoarce în Grecia.
Sursa: setimes.com
Acest material poate fi citit pe www.SETimes.com.