Tipărire

Un nou program de educaţie a imigranţilor în limba şi istoria Greciei.
Secretariatul General pentru Educatie Permanenta din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale organizează începând cu luna mai, pentru imigranţi, programul educaţional cu cursuri de limba greacă, istorie şi cultură elenă. Proiectul se adresează cetăţenilor din Uniunea Europeană (UE) şi din ţări terţe, indiferent de origine, cu vârsta de peste 16 ani , fără nici o discriminare, care au reşedinţa legală în Grecia. 

Proiectul se referă la organizarea şi funcţionarea unui program educaţional pentru învăţarea limbii greceşti ca a doua limbă, elemente de istorie şi cultura greacă, astfel încât absolvenţii să dobândească competenţe lingvistice, sociale şi interculturale necesare pentru integrarea eficientă a acestora şi familiilor lor în societatea elenă. După finalizarea cursului se oferă cursanţilor posibilitatea de a participa la examenele naţionale pentru certificarea cunoştinţelor de limba greacă nivelul A1 şi A2. Această certificare este considerată o condiţie necesară pentru obţinerea unui bun statut în societate şi obţinerii mai uşor a unui loc de muncă. Programul de predare a limbii elene este împărţit în două niveluri, A1 şi A2, cu durata de 125 şi, respectiv, 175 ore.
Mai precis:
Nivelul A1: cursuri introductive în istoria şi cultura greacă şi stilul de viaţă în societatea greacă. Cursanţii învaţă să dobândească competenţe lingvistice şi sociale în scopul de a răspunde mai bine la situaţiile de comunicare din viaţa de zi cu zi şi să se familiarizeze cu mediul social, istoria şi cultura Greciei.
Nivelul A2: lecţii avansate de limbă greacă, elemente de istoria şi cultura greacă. La acest nivel există două (2) module: lecţii de limbă greacă, cu durata de 150 de ore, şi elemente de istorie şi cultura elenă, care durează 25 de ore.
La finalizarea acestui nivel, studenţii pot participa la examenele naţionale de obţinere a certificatului de Competenta Nivelul A2, în conformitate cu legislaţia greacă.
Toţi cursanţii care finalizează cu succes un anumit nivel de limbă vor primi un Certificat de absolvire.
Cursurile au loc în toate prefecturile din ţară şi sunt gratuite. Participanţii vor primi şi materiale auxiliare de studiu - tipărite sau electronice – care ajută la studiul limbii şi la îmbunătăţirea competenţelor şi abilităţilor în limba greacă. În fiecare clasă numărul participanţilor este estimat la cincisprezece (15) studenţi.
Cursurile vor avea loc dimineaţa sau după-amiaza, în funcţie de dorinţele studenţilor. Fiecare curs durează trei (3) ore şi va avea loc de două ori pe săptămână. Fiecare participant trebuie să participe cu regularitate la programul de formare dacă a fost inclus.
Limita de absenţe este stabilită la 20% din totalul orelor. Se vor organiza clase pentru predarea limbii elene în fiecare lună.
Cei interesaţi se pot înscrie zilnic la toate centrele de educaţia adulţilor (KEE) de pe tot teritoriul Greciei . Informaţii suplimentare se pot obţine pe adresa de internet http://www.ideke.edu.gr/ sau zilnic la numărul de telefon 210-2584804, de asemenea electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Ovidiu Palcu - ”Balkania Contemporană”
Sursa foto: Google  

 

Accesări: 3100