FAMILIE, EMIGRARE ŞI DROGURI
EMIGRARE ŞI DROGURI… două idei opuse. Prima declară dorinţa omului de a trăi, în timp ce cea de-a doua îi ucide orice dorinţă de a o face. Emigrarea se supune necesităţii de a o face, dar şi ideii de oportunitate când este luată o astfel de decizie.  Pe de o parte, se ajunge la o decizie „inevitabilă” – pentru că nimeni nu vrea să-şi părăsească locurile natale, pe de altă parte însă, se pune problema unei opţiuni ce poate ajuta oamenii să progreseze în viaţă.
Atunci când îţi părăseşti ţara şi emigrezi, puterea ţi-o dă speranţa că ceea ce faci este cel mai indicat pentru tine, dar mai ales pentru copiii tăi. De aceea, orice „sacrificiu” personal făcut de părinte, este sfânt şi orice problemă întâmpinată are o motivaţie foarte puternică pentru a fi depăşită. Este vorba de o mutare care începe având drept scop schimbarea şi speranţa „să trăiesc cât mai bine se poate”.
Ideea reîntoarcerii în patrie atunci când acest „mai bine” va fi reuşit, dă putere în repetate rânduri în luarea deciziei de emigrare.
Ce se întâmplă însă atunci când în izvorul speranţei persoana se „rătăceşte” şi începe să consume droguri?
Dependenţa, în aceste cazuri loveşte direct în sursa speranţei şi în generatorul puterii pe care o are familia. Este vorba de o situaţie care conduce membrii familiei la anularea scopului, istovindu-i. Pe de altă parte, sunt reînviate şi alimentate situaţii care duc la deteriorarea şi slăbirea familiei. În acest caz, problemele emigrării devin insuportabile.
Atunci când un părinte se confruntă cu dependenţa de droguri a copilului, este condus la dezechilibru. Sunt prăbuşite nu numai visele şi speranţele acestuia, dar şi însăşi raţiunea de a trăi. În special, pentru un părinte care are de înfruntat şi problema drogurilor în timp ce trăieşte în străinătate, situaţia aceasta devine încă mai dură şi mai traumatică. Se simte singur pentru că, de obicei, alături nu mai are pe nimeni de la care să ceară ajutor. Această reţea de sprijin lipseşte cu desăvârşire. Prima reacţie a părintelui este de a cere ajutor de la însuşi copilul său, dar cere de la un om care consumă droguri.
Posibilul colaps al părintelui şi încercarea acestuia de a apela la sprijin tocmai de la propriul copil pentru problemele pe care însuşi copilul le are conduce la un cerc vicios care complică şi întăreşte şi mai mult patologia dependenţei.
Copilul dependent se învinovăţeşte şi mai mult atunci când vede „răul” făcut celor din jurul său şi mai ales atunci când se vede înconjurat de o familie extenuată, care nu poate înfrunta problema drogurilor şi consecinţele acestora.
Această dinamică nu poate fi întreruptă cu uşurinţă dat fiind că familia are sentimentul unei catastrofe. Simte ruşine şi neputinţă şi devine prizoniera unor puternice sentimente de furie şi învinovăţire a membrului dependent. În plus, trăieşte sentimentul derizoriului a tot ce aceştia au reuşit, dar şi senzaţia că viitorul nu mai are sens sau logică. Astfel, ideea de emigrare îşi pierde orice sens pozitiv avusese anterior pentru aceştia, lăsându-le doar apăsarea altor probleme.
Sentimentul eşecului în combinaţie cu viitorul incert, fără nici un rost , îi conduce pe aceşti oameni într-o situaţie fără scăpare: a continua lupta într-o ţară străină în condiţiile în care trebuie să întreţină şi un membru dependent de droguri, devine nonsens şi greu insuportabil. Pe de altă parte, ideea reîntoarcerii în patrie îi răneşte deoarece se vor întoarce aflându-se într-o situaţie mai rea decât cea în care se aflau atunci când au decis să emigreze. Atunci, familia este încolţită iar membrul dependent de droguri va găsi astfel motive pentru a continua să consume substanţe ce creează dependenţă. Pentru familie, timpul parcă zboară: trebuie să muncească, trebuie facă bani, să se confrunte cu problemele emigrării, să îi ajute pe cei lăsaţi în ţară şi să reuşească să se şi reîntoarcă pentru a trăi frumos, aşa cum îşi programaseră şi visaseră înaintea emigrării lor. În această realitate dincolo de suportabil, uneori recurg la soluţii uşoare şi magice, în scopul de a face „să dispară” problema, cum ar fi: medicamente sau repatrierea membrului dependent în scopul uşurării presiunii resimţite de familie. Aceste soluţii nu contribuie la rezolvarea problemelor familiei, ci dimpotrivă, le întreţin şi le agravează, prin reciclarea unor dinamici ce întreţin patologii.
Atitudinea pe care o va adopta familia cu privire la ceea ce i se întâmplă are o importanţă decisivă. Dacă familia continuă să se degradeze datorită simptomelor, problemele acesteia vor deveni şi mai acute iar dependenţa copilului va deveni din ce în ce mai mare. Dacă însă familia va cere ajutor, astfel încât să înţeleagă ceea ce se petrece cu ea, pentru a putea evalua şi echilibra situaţia, pentru a se putea reorganiza şi a-şi putea folosi forţa în vederea schimbării, atunci vor reuşi să se confrunte cu problema ce o au şi să încurajeze eficient membrul său pentru a nu mai fi dependent.  
Pentru orice părinte, dezvăluirea cum că are un copil dependent de droguri reprezintă o experienţă traumatică. Părinţii devin martorii traseului propriului copil spre moarte şi spre refuzul de a trăi. Neputinţa pe care deseori aceştia o exprimă, este dovada propriei disperări, dureri şi angoase şi, de asemenea, indică şi o situaţie în care problema drogurilor este o capcană şi imobilizează nu numai membrul dependent, dar şi întreaga familie a acestuia.
Dependenţele de droguri au următoarea putere: ucid nu numai consumatorul, dar şi restul membrilor familiei acestuia. Deseori familia atacă membrul dependent acest fapt are drept consecinţă şi mai marea degradare a părţii umane rămase încă în copilul care este identificat cu comportamentul său.
Dependenţa copilului extenuează părintele şi îl privează pe acesta de la a-şi mai face vise şi de la a-i mai susţine viitorul.
În realitatea dură a drogurilor, suportul familiei joacă un rol determinant în ceea ce priveşte dezintoxicarea şi independenţa de droguri a copilului. În acest scop, este necesară decizia în comun atât a familiei cât şi a membrului său dependent, precum şi de un program de specialitate care va fi capabil să îndrume familia la rezultatul dorit. În acest scop a fost înfiinţat şi funcţionează Centrul de Terapie a Persoanelor Dependente - ΚΕΘΕΑ MOSAIC – încă din anul 2003.
Clinica de Suport pentru emigranţi şi refugiaţi care trăiesc pe teritoriul Greciei şi se confruntă cu problema dependenţei de droguri. Serviciile oferite sunt gratuite. Telefoane de contact: 210 8257164/ 8256944.
Corespondenţă RoMedia.gr de la Elsa Kalampaka (ΚΕΘΕΑ Mosaic Atena)