Tipărire

6 persoane, un român şi cinci basarabeni, au fost arestate pentru trafic de femei, spălare de bani şi deţinere de armament.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii greci de la Departamentul pentru Combaterea traficului de persoane, după o operaţie coordonată, au arestat în centrul Capitalei şase persoane (cinci basarabeni şi un român) suspecte că ar face parte dintr-o organizaţie care se ocupă cu trafic de femei. 
Cei şase mai sunt acuzaţi că au organizat o organizaţie criminală care se ocupă cu spălarea de venituri provenite din activităţi criminale dar şi de încălcarea legii cu privire la portul şi deţinerea de armament. Aceştia organizaseră afacere care se ocupa cu recrutarea femeilor din Republica Moldova, pe care apoi le aduceau în Grecia. Folosindu-se de metode de violenţă fizică şi psihologică aceştia procedau la exploatarea sexuală a femeilor în bordeluri din centrul Atenei şi mai apoi la reţinerea veniturile lor. Acuzaţii trimiteau mai apoi banii în Republica Moldova. În momentul efectuării arestării la locul acţiunii poliţiştilor au fost găsite şi confiscate:
• Trei (3) autoturisme de lux • Suma de 22.000-euro.
• Două pistoale (2)
• Dovada de transfer de bani din Grecia în Republica Moldova de peste 50.000 de euro.
Arestaţii au fost trimişi procurorului de la Curtea de Primă Instanţă Atena.
Traficul cu femei din Republica Moldova alarmează poliţia elenă care este în alertă. Astfel de cazuri sunt semnalate tot mai des în Atena şi, în sfârşit, poliţia a trecut la fapte. În atenţia poliţiei mai sunt şi alte persoane şi cazuri ce urmează a fi arestate în momentul încheierii cercetărilor.

Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr  

 

Accesări: 2682