bankkkofNational Bank of Greece, cel mai mare grup bancar elen, analizeaza vanzarea fondului sau de investitii NBGI Private Equity Ltd, cu sediul in Londra, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, transmite site-ul ekathimerini.com.
National Bank colaboreaza cu banca de investitii Cogent Partners, specializata in tranzactii cu fonduri de investitii de capital, pentru vanzarea NBGI Private Equity Ltd, sustin sursele.
Grupul bancar elen a demarat in 2014 un program strategic ce vizeaza vanzari de active, inclusiv NBGI.
National Bank of Greece a inregistrat profit in primele noua luni din 2013, datorita castigurilor solide inregistrate de divizia sa din Turcia, Finansbank, a costurilor de finantare mai scazute si a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante.
In perioada ianuarie - septembrie 2013, cel mai mare grup bancar elen dupa active a inregistrat un profit net de 262 milioane de euro, comparativ cu o pierdere de 2,45 miliarde de euro in perioada similara din 2012.
O incetinire a noilor credite neperformante a dus la o scadere cu 34% a provizioanelor in primele noua luni, la 1,24 miliarde de euro.
Anul trecut, surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, anuntau ca National Bank of Greece a ajuns la un acord cu autoritatile de concurenta ale Comisiei Europene prin care banca elena isi va mentine participatia majoritara in subsidiara sa din Turcia, Finansbank, dar va renunta la majoritatea subsidiarelor pe care le detine in Romania, Bulgaria, Serbia si Albania.
Conform acordului, NBG isi va pastra participatia de 60% in Finansbank, cea mai mare investitie a bancii elene peste hotare, dar si cea mai profitabila. Restul de 40% va fi vandut investitorilor, in doua etape, pana la sfarsitul lui 2017.
Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania: National Bank of Greece (NBG), actionar majoritar la Banca Romaneasca, EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si ATE Bank (fosta Mindbank).
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr