depoziteValoarea depozitelor constituite in bancile grecesti a crescut in decembrie pentru a doua luna consecutiv, datorita majorarii detinerilor de numerar ale companiilor, potrivit datelor prezentate de Banca Centrala a Greciei, transmit Reuters si site-ul ekathimerini.com.
Cuantumul depozitelor bancare ale gospodariilor si firmelor a urcat luna trecuta cu 1,1%, ajungand la 163,25 miliarde de euro, de la 161,04 miliarde de euro in noiembrie.
Majorarea s-a datorat aproape in intregime companiilor non-financiare, ale caror depozite au crescut in decembrie cu aproximativ trei miliarde de euro, comparativ cu luna precedenta.
In total, de la debutul crizei datoriilor suverane in 2010 si pana in prezent, bancile grecesti au pierdut depozite in valoare de aproximativ 90 miliarde de euro sau 30% din depozitele bancare, partial din cauza iesirilor de capital cauzate de temerile privind iesirea tarii din zona euro.
Aproximativ 17 miliarde de euro au revenit in sistemul bancar elen dupa alegerile din iunie 2012, care au atenuat ingrijorarile ca Grecia va parasi zona euro.
In schimb, creditarea a inregistrat in decembrie un declin de 3,9%.
Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania: National Bank of Greece (NBG), actionar majoritar la Banca Romaneasca, EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si ATE Bank (fosta Mindbank).
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr