euroEvaziunea fiscala in randul companiilor din Grecia a ajuns la nivelul record scazut de 5,8%, conform verificarilor efectuate de autoritatile elene in randul a peste 4.100 de companii, transmite site-ul ekathimerini.com. Ministerul de Finante din Grecia a anuntat ca au fost verificate 4.124 de companii, din care 1.845 proveneau din sectorul de catering si divertisment.
Cele 230 de firme care au incalcat legislatia au comis in total 2.170 de contraventii, conform datelor Ministerului de Finante din Grecia.
Parlamentul Greciei a aprobat, in 2013, un proiect de lege care vizeaza inasprirea regimului de impozitare a angajatilor cu profesii liberale, conditie prealabila pentru ca Grecia sa continue sa primeasca imprumuturi de la Uniunea Europeana.
Legea vizeaza atragerea de bani in seifurile statului de aproximativ 2,5 miliarde de euro in 2013 si prevede cresterea impozitelor pentru lucratorii cu profesii liberale, considerati campioni la evaziune fiscala.
Grecia, care in 2010 a devenit prima tara din zona euro ce a cerut ajutor extern, nu reuseste sa revina pe crestere, chiar daca a primit doua pachete de asistenta financiara totalizand 240 de miliarde de euro (318 miliarde de dolari) si o reducere a datoriei de aproximativ 100 de miliarde de euro.
 
Deea Mazilu - RoMedia.gr