biblioteaca.Salonic.2018Un vis împlinit!

Salonicul este o mare metropolă în Balcani, cu o istorie impresionantă de peste 2300 de ani. În acest minunat oraș au trăit de-a lungul secolelor diferite comunități, mai mici sau mai mari, tradiția continuând până astăzi. În ultimii 20-30 de ani s-a creat, treptat, și o comunitate românească destul de numeroasă, care activează din ce în ce mai bine, bucurându-se din 1994 și de sprijinul Consulatului General al României la Salonic.

Ideea înființării unei biblioteci de carte românească a existat de mulți ani, dar nu s-a putut înfăptui deoarece Asociația românilor n-a reușit până acum să aibă un sediu, care să adăpostească o astfel de bibliotecă.  

Anul trecut, primarul Salonicului, domnul Ioannis Boutaris, a fost deschis la idea înfiinţării unei Secţii internaţionale de carte în cadrul Bibliotecii Centrale Municipale, așa că s-a adresat consulatelor care-și au sediul la Salonic, pentru a ajuta la crearea acestei Secții. Cele 13 consulate de carieră și multe altele onorifice au acceptat această propunere și au trecut la realizarea acestui proiect. Pentru Consulatul General al României îndeplinirea acestei misiuni a fost mult ușurată de vizita din anul 2017, a viceprimarului Craiovei, domnul Adrian Cosman și a managerul Bibliotecii „Alexandru şi Aristia Aman, domnul Lucian Dindirică, care au discutat această problemă cu doamna Elli Hrysidou, viceprimar pentru cultură şi arte, ocazie cu care domnul Dindirică a propus donarea unui număr însemnat de cărți.

Inaugurarea acestei secţii, care se află la etajul întâi, într-un spațiu amenajat special, a avut loc sâmbătă, 3 martie 2018, în prezenţa reprezentanților celor două părți. Municipiul Salonic a fost reprezentat chiar de primarul Ioannis Boutaris, un prieten constat al României, de doamna Elli Hrysidou, viceprimar pentru cultură şi arte, de domnul Frixos Makris, responsabil - șef al Bibliotecii Centrale și de doamna Paraskevi Manakou, șefa Secției Internaționale de cărți. Partea română a fost reprezentată de doamna Sabina Mădălina Şomăcescu, consulul general al României la Salonic, de domnul Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman din Craiova, de domnul Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Judeţene "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea, precum și de bibliotecari din cadrul celor două biblioteci.

Miile de volume donate de cele două biblioteci acoperă un domeniu vast, de la literatură, beletristică, istorie, geografie, folclor şi tradiţii, literatură pentru copii, albume, până la tratate de specialitate care, pe de o parte, le vor fi deosebit de utile studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor aflaţi la studii in Grecia, iar pe de alta tuturor vorbitorilor de limbă română din Salonic, dar și din Grecia de Nord.

La inaugurare doamna Sabina Mădălina Şomăcescu a menționat printre altele că „deschiderea unei biblioteci românești la Salonic este un moment foarte important pentru România, în special anul acesta, anul Centenarului, dar și pentru comunitatea românească de aici. Mulțumim domnului primar pentru acest proiect, pentru susținerea lui, mulțumim pentru că le-a dat posibilitatea cetățenilor români să aibă acces la literatura românească, la literatura universală în limba română. Acest proiect nu ar fi fost posibil fără ajutorul domnilor directori de la Bibliotecile județene Dolj și Vâlcea , care au donat 3500 de cărți în limba română….. Îmi doresc ca acest loc, biblioteca românească, sa fie un punct de întâlnire cu cartea, cu scriitorul, cu editorul, cu toți artiștii, în cadrul unor evenimente culturale ale acestora. Mulțumesc încă o dată tuturor celor care au făcut posibilă deschiderea acestei bibliotecii.”

Primarul Salonicului a declarat că „ …. ne dorim ca această bibliotecă să se transforme într-un loc de întâlnire al tuturor popoarelor din Balcani. Considerăm că această Secție va contribui la întărirea relațiilor dintre cele două țări, dar și la întărirea relațiilor dintre cetățenii români si greci care trăiesc în orașul nostru. Vreau să vă spun, cu mare satisfacție, că în cadrul sărbătoririi Centenarului în România, vom avea și noi o acțiune în luna martie. Sper că doamna consul general va face tot ce este posibil de acum înainte, astfel încât să existe o colaborare cât mai intensă între Salonic și orașele din România, precum și între cele două popoare si civilizații”.

Domnul Lucian Dindirică a menționat că : „Discuţiile au început de anul trecut, cu doamna viceprimar, şi iată că după aproximativ un an de la acele discuţii ne aflăm în momentul în care inaugurăm o Secţie românească în Biblioteca Municipală din Salonic, în prezenţa domnului primar şi a consulului general al României. Sper ca şi comunitatea românească să găsească drumul spre bibliotecă pentru a citi în limba română. Nu doar pentru comunitatea românească este aceasta secţie, ci pentru toţi cei care vorbesc limba română sau vor să cunoască mai bine limba română”.

Prin urmare la începutul lunii martie a avut loc un eveniment cultural de importanţă istorică pentru comunitatea românească din Salonic, dar și din Grecia de Nord. La Biblioteca Municipală Centrală, în inima Salonicului, există un colț românesc spre care se poate îndrepta oricine dorește să vină în contact direct cu aceste creații de seamă ale spiritualității românești.

 Apostolos Patelakis