Tipărire
dictionar.verbe.irimia-gheorghiouC. Gheorghiou și C. Irimia sunt autorii dicționarului editat de TIPO MOLDOVA.
„Dictionarul român-grec de verbe pentru începători”, apărut în Colecția Opera Omnia Dicționar al cunoscutei edituri TIPO MOLDOVA din Iași este o lucrare adresată tuturor celor care doresc o modalitate lejeră și rapidă de inițiere în limba greacă modernă, se transmite printr-un comunicat de presă.
Rezultatul cercetării și studiului practic îndelungat al celor doi autori, are ca idee de bază o concepție a domnului Cristache Gheorghiu dezvoltată în amănunțit de către doamna Irimia Carmen. 
Cristache Gheorghiou este scriitor și Carmen Irimia este profesor – filolog (licențiată a Universității din Atena) sunt doi români cunoscuți în mediile românești din Grecia. irimia.gheorghiou
„Verbele uzuale, întâlnite în comunicarea de zi cu zi, sunt prezentate cititorului român în ordine alfabetică pentru a-i ușura efortul. Acest lucru face din „Dictionarul român-grec de verbe pentru începători” un instrument plăcut ce ajută la învățarea rapidă a limbii, neoelene, instrument necesar tuturor celor veniți sau care au intenția de a veni în Grecia (muncă, turism, studii). Totodată, dicționarul poate fi utilizat drept material didactic auxiliar pentru cursurile de limbă neogreacă.”, se menționează în comunicatul de presă. 
Trebuie menționat faptul că Editura TipoMoldova sub egida căreia a fost tipărit ”Dictionarul român-grec de verbe pentru începători” al celor doi români din Grecia, Carmen Irimia și Cristache Gheorghiu, este recunoscută academic de Consiliul Național al Cercetării Științifice pentru domeniile filologie, istorie și studii culturale din România.
Pentru cei interesați, ”Dictionarul român-grec de verbe pentru începători” se găsește în librării dar există și posibilitatea comenzilor pe adresa e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau de pe site-ul editurii   www.tipomoldova.ro.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia.gr
Accesări: 6969