Tipărire
Expo.Heart.Aurel.Stefan2015Luni, 7 septembrie 2015, am avut ocazia, din nou, să fiu mândru că sunt român. Doi artiști plastici români, Laura Sporea și Aurel Ștefan au făcut parte din grupul celor 52 de pictori și sculptori care au avut lucrări la expoziția „heART of Art”, găzduită de Galeriile de Artă ale Municipiului Pireu.
Au fost deopotrivă pictori și sculptori consacrați, cu mai multe participări la alte expoziții de până acum, așa cum este și Laura Sporea (la a șaptea participare), dar și debutanți, printre ei numărându-se și Aurel Ștefan.
Regula expoziției „heART of Art” este: un artist, o singură lucrare. Prin urmare, Laura Sporea a venit cu o pictură, intitulată „Oniro”(Vis), iar Aurel Ștefan cu o sculptură în lemn, intitulată, „Respect”. Trebuie să amintesc, unde Aurel Ștefan este și un talentat pictor.
Laura Sporea, s-a născut în 1968, în Oltenița, județul Călărași și trăiește în Grecia de 25 de ani. După cum am mai amintit, este la a șaptea expoziție. În România a lucrat ca decorator de vitrine, iar pictura este o pasiune care și-a perfecționat-o prin autodidacție.Expo.Heart.Laura.Sporea-2015
Aurel Ștefan, s-a născut în 1975, în Dobriceni, Județul Olt, sub mai multe stele norocoase. Cea mai mare este, mulți dintre dumneavoastră ați recunoscut-o deja după numele satului Dobriceni, Sabin Bălașa, pe care l-a cunoscut personal, l-a avut ca învățător pe scriitorul Mircea Popescu, și preot confesor pe tatăl lui Sabin Bălașa, scriitor la rându-i. Și ce putea să devină un copil care a trăit în preajma unor oameni de cultură, dacă nu artist?! Primul premiu câștigat a fost locul I la un concurs de „Desene pe asfalt”, când era în școala primară. Trăiește cu familia de 5 ani în Grecia, unde lucrează cu succes ca designer interioare.
Expoziția a fost organizată și coordonată de trei pictori greci, care au avut și ei câte o lucrare expusă, Lena Baka, Stella Zafiri și Antonis Skarlatos.
Vernisajul s-a desfășurat într-o atmosferă puțin atipică acestui gen de manifestații, adică printr-o prezentare foarte scurtă a evenimentului, presărat din belșug cu glume și încheiat prin înmânarea diplomelor de participare fiecărui artist în parte.
Prin urmare, încă doi români ne fac cinste și arată lumii partea frumoasă a României, ocazie cu care le mulțumim și le dorim mult succes în continuare.
Expoziția rămâne deschisă timp de două săptămâni, iar intrarea este liberă. Pentru amatorii de frumos, din Grecia, detalii pot găsi aici: EXPO
         
Dan Hașdean
Foto Dan Hașdean:  În imagini cei doi artiști prezenți cu lucrări la expoziție Aurel Ștefan și Laura Sporea. 
Accesări: 3692