Universitatea Nationalã Kapodistria din Atena, cea mai veche din Grecia - fondatã în 1837 - si una din cele mai mari universitãti din capitala tãrii, cu 125.000 de studenti si 2.000 de profesori,

a decis sã-si suspende functionarea în fata “incapacitãtii de a desfãsura activitãtile de educatie, cercetare si administrare”, informeazã ziarul El Pais.
Într-un comunicat dat publicitãtii de autoritãtile institutiei, universitatea se declarã “incapabilã sã înscrie noi studenti, sã sustinã examene, sã înmâneze diplome si sã desfãsoare în general orice activitate academicã”. Istorica Universitate Politehnicã din Atena, simbol al rezistentei în timpul dictaturii militare din 1967-73, a luat aceeasi mãsurã. Rectoratul acuzã guvenul premierului Samaras de “subminarea educatiei noilor generatii”.
Potrivit ziarului Ekathimerini, decizia a fost luatã dupã ce Ministerul Învãtãmântului a hotãrât sã includã mai mult de o treime din personalul administrativ al ambelor universitãti în asa-numitul 'plan de mobilitate', convenit cu troika formatã din FMI, BCE si Comisia Europeanã.
Potrivit acestui plan, peste 25.000 de functionari publici vor primi 75% din salariu în perioada în care li se va gãsi un alt post. Dacã timp de opt luni nu li se gãseste o nouã pozitie, ei vor fi concediati.
Functionarii publici din întreaga tarã au reactionat în fata acestui plan prin greve generale de 48 de ore sãptãmâna trecutã, urmate de cele de marti si miercurea aceasta.
Profesorii din ciclul secundar au oprit complet activitatea sãptãmâna trecutã, ca protest împotriva mãsurii luate de guvernul de coalitie condus de Antonis Samaras.
Consiliul Universitãtii Nationale a acuzat, într-un comunicat, executivul lui Samaras, de “subminare prin deciziile sale a învãtãmântului superior al noilor generatii de greci, cea mai mare sperantã pe care o avem pentru a depãsi criza socialã si economicã cu care se confruntã tara noastrã”.
Potrivit ziarului Ekathimerini, consiliul s-a reunit cu liderii partidelor de opozitie din Parlament (Stânga Democraticã, comunistii (KKE) si Syriza) pentru a analiza metodele de a se opune acestei mãsuri.
Ei au anuntat cã vor duce planul în fata tribunalelor atât grecesti, cât si europene.

Deea Mazilu – RoMedia.gr