După ani şi ani de amânări şi peste 130 de milioane de dolari, pe data de 16 iunie 2009, muzeul Acropole a fost în sfârşit pregătit să îşi întâmpine vizitatorii, şi nu oricum, ci cu o clădire ultra-modernă de sticlă. Situată la 300 de metri de Acropole, clădirea de sticlă a muzeului impresionează prin geometrie. Scăldat de lumină naturală, edificiul oferă o vedere panoramică asupra celebrului templu Parthenon, unul din monumentele cele mai vizitate ale lumii, splendida imagine a epocii clasice din veacul al cincilea, înainte de Hristos.
Conceput pe trei niveluri şi înalt de 23 de metri, muzeul are o suprafaţă impresionantă de expunere - 15.000 de metri pătraţi. "În acest muzeu au fost prezentate, în premieră, toate sculpturile Parthenonului, păstrate până în zilele noastre", a spus directorul muzeului, Dimitrios Pandermalis. 

Adică mai bine de 4.000 de vestigii şi sculpturi de pe Acropole, înghesuite până acum în vechiul muzeu de pe stânca sacră a Atenei.
Transferul a fost facut printr-o operaţiune gigantică, întinsă pe durata a luni de zile. Macaralele au mutat uneori blocuri de marmură cântărind căteva tone. Pantermalis a mai spus printre altele, că la un an de la inaugurare au fost înregistrate progrese în întreţinere, precum şi programe de educaţie în domeniu. 
Muzeul este primul muzeu public din ţară şi serveşte ca o corporaţie publică cu 200 de angajaţi, iar ambiţia este de a acoperi cât mai mult posibil costurile din venituri proprii.
Pantermalis a făcut o menţiune specială a programelor şcolare şi a prezentărilor, referindu-se la seminarul cu tema "Acropole şi Muzeul" - Educaţie pentru profesori la care au participat peste 2.500 de profesori. A anunţat, de asemenea, că biletul va rămâne la preţul de cinci euro pentru 2011.

Deea Mazilu – RoMedia.gr  
Sursa foto: worldpress.com