Ambasada României, împreună cu Asociaţia Balkania contemporană, organizează luni, 10 mai, la orele 19, la sediul Ligii franco-elene din Piaţa Kolonaki n. 2 et. 4, o manifestare culturală dedicată Zilei Europei. Acţiunea constă dintr-o dezbatere pe tema „Balcanii şi sfidările modernităţii”, la care vor lua parte istoricul Ion Bulei, profesor la Universitatea din Bucureşti, prof.univ.  Florin Marinescu, specializat în istoria relaţiilor româno-elene, prof. Ciprian Suciu, lector de limba română la Universitatea din Flòrina (nordul Greciei), profesorul grec Yannis Yannopoulos de la Universitatea din Atena, doctorand Gabriela Florea, care pregăteşte la Universitatea din Ioannina o teză despre relaţiile româno-elene în secolul XIX.
În cadrul manifestării va fi de asemenea prezentată traducerea în limba elenă a cărţii „Istoria românilor” scrisă de prof. Ion Bulei.
O expoziţie de fotografii realizate de doamna Tinella Gheorghievici va întregi evenimentul cultural.
Ideea principală a dezbaterii subliniază faptul că Balcanii, o zonă despre care se spune că „a produs mai multă istorie decât a putut să consume”, şi-a împletit destinul cu cel al Europei.
Atât în plan istoric, cât şi cultural această regiune şi-a adus o contribuţie importantă la definirea unei identităţi europene.
Subiect şi obiect al evoluţiilor istorice din ultimele secole, Balcanii ca regiune, dar şi fiecare dintre ţările din zonă, au răspuns în mod specific sfidărilor modernităţii. Dezbaterea va pune accentul îndeosebi pe relaţiile româno-elene.  
Corespondenţă RoMedia.gr