Ambasada României la Atena, în colaborare cu Centrul cultural „Arta cuvintelor“ al editurii elene Kastaniotis, organizează, joi 29 aprilie la orele 19.30, în spaţiul cultural din str. Temistocleos, nr. 104 din Atena, o dezbatere literară prilejuită de lansarea versiunii în limba elenă a cărţii „Întoarcerea huliganului” a scriitorului român Norman Manea. Dezbaterea va avea loc în prezenţa autorului, care a fost unul dintre invitaţii de onoare ai Târgului internaţional de carte de la Salonic. În ultimii ani, alte şase lucrări ale binecunoscutului scriitor au fost traduse în limba elenă. Despre cartea recent tradusă vor vorbi Mikela Hartulari, critic literar de la ziarul „Ta Nea”, criticul şi profesorul universitar Victor Ivanovici, precum şi Andreas Hrisostomides, responsabilul cu literatura străină de la editura Kastaniotis. Norman Manea s-a născut în 1936, la Suceava. A publicat prima sa lucrare de ficţiune în 1966. Din 1987 locuieşte la New York. 
A primit diverse distincţii internaţionale, iar operele sale au apărut în numeroase ţări ale lumii. Domnul Manea a primit, la 22 aprilie anul acesta, o nouă recunoaştere a talentului său: Ordre des Arts et des Lettres, cu titlul de Comandor din partea statului francez. 
Numele său a fost menţionat între posibilii candidaţi la Premiul Nobel pentru literatură.

Sursa: MAE