Tipărire

Cuvântul grec, dupa Aristotel, vine de la cuvântul Graikoi care a fost pre-numele istoric al elenilor. Oamenii pe care ii numim greci, şi trăiesc într-o ţară pe care o numim Grecia, de fapt, se numesc eleni şi trăiesc într-o ţară numită Hellas, şi aceasta este povestea lor.  Contrar opiniei populare, nu a existat niciodată o ţară numită Grecia sau Hellas până la Revoluţia de la 1821.  Atunci când revolta împotriva Imperiului Otoman a dat naştere la Hellas, populaţia vorbitoare de limbă greacă a avut o patrie naţională pentru prima dată în istorie.
În 1821, teritoriul care va deveni Grecia este controlat de turci, cu excepţia Insulelor Ionice, care au fost ocupate de veneţieni, francezi şi apoi în 1815 de către britanici. Rebeliunea grecilor de fapt, începe în Moldova, când o armată de 4.500 eleni conduşi de generalul Alexandru Ipsilantis, un fanariot din acest cartier din Istanbul, un prinţ grec ce servea armata imperială rusească, un membru al grupării “Filiki Etairia”, o invadează sperând să încurajeze ţăranii români locali să arunce jugul turcilor. Alexandru Ipsilante, în fruntea răsculaţilor, formează “Batalionul sfânt” şi porneşte revoluţia, având aliaţi diverşi boieri locali şi pe Tudor Vladimirescu. Plecată din Odessa cu intenţia de a antrena la insurecţie principatele transdanubiene, Eteria trece Prutul şi ajunge la Iaşi, unde, la Mănăstirea Trei Ierarhi, primeşte binecuvântarea Mitropolitului Veniamin Costache, şi este sfinţit steagul revoluţiei, apoi îşi continua drumul prin Moldova şi Valahia, cu Batalionul Sacru.
Din Proclamaţia lui Ipsilanti la Iaşi am extras: „… fie ca munţii Greciei să răsune de trompetele războiului şi văile de zgomotul cumplit al armelor noastre. Europa va admira faptele noastre măreţe, iar tiranii vor fugi din faţa noastră…Prin unitate, respect faţă de sfânta religie, supunere la legi, curaj şi perseverenţă, Victoria noastră va fi asigurată negreşit…Ea va înscrie numele noastre cu litere de neşters în templul nemuririi ca exemple pentru generaţiile viitoare…La arme, prieteni, patria ne cheamă!” In bătălia de la Drăgăşani, Batalionul Sacru este înfrânt, luptătorii refugiindu-se la Mănăstirea Secu, unde cei rămaşi îşi află sfârşitul. Impresionant este mesajul inscripţionat pe monumentul închinat lor: “ Trecătorule, anunţă ca noi am căzut aici în lupta pentru libertate”.
Dar revoluţia izbucneşte concomitent şi în Grecia, în Peloponez, la 25 martie1821, la Mănăstirea Sfânta Lavra, avându-l în frunte pe episcopul Ghermanos şi se extinde în insule şi în Grecia Centrală. Strigătul de luptă “Libertate sau moarte” devine motto-ul Revoluţiei. 

Marea Revoluţie de la 1821 a poporului elen a fost un uriaş efort de a scăpa de jugul înrobirii de patru veacuri, de restabilire a libertăţii şi demnităţii naţionale. Această revoluţie a fost un şir nenumărat de lupte, cu victorii şi înfrângeri, cu toate grozăviile pe care le presupune un război purtat în ani, precum şi un sir de evenimente politice şi diplomatice care au dus la înfăptuirea statului grec independent . Grecii au fost primii oameni din Imperiul Otoman care au asigurat recunoaşterea drept putere suverană.
Începutul războiului de independenţă este sărbătorit de grecii de pretutindeni întrucât semnifică crearea statului modern şi autonom Grecia şi totodată începutul prosperităţii interne. 
Kolokotronis, Diakos, Androutsos, Tzavellas Papaflessas, Karaiskakis, Miaoulis, Kanaris, Nikitaras, Ipsilanti, Makrigiannis, Mpotsares, Mavromichalis, Panourgias, Petimezas, Metaxas, Zaimis, Plapoutas, Sahtouris au fost unii dintre liderii din războiul împotriva opresiunii turceşti. Pe măsură ce revoluţia din Grecia se intensifica, multe naţiuni puternice în Europa, cum ar fi Marea Britanie, Franţa şi Austria s-au implicat tot mai mult. Deşi guvernele din aceste naţiuni ,oficial, erau de partea turcilor, oamenii lor au sprijinit Grecia, contribuind cu alimente, bani, iar unii chiar au luptat pentru independenţă grecilor. 
Oamenii care i-au sprijinit pe greci au fost numiţi “Philellines”. Doi mari Philhellenes au fost poetul britanic romantic, Lord Byron, şi Delacroix - artistul francez, care au ajutat la strângerea de bani pentru a sprijini insurecţia în Grecia (de asemenea, Victor Hugo – în Franţa şi germanul Goete, au sprijinit lupta greacă). “Philhellenes”, implicându-se în conflict, au atras atenţia asupra sa, până când puterile Europei au decis să intervină. În 1827 un tratat a fost semnat la Londra, în care toate luptele ar fi trebuit să se oprească. Deci, puterile europene (Rusia, Franţa, Anglia) au trimis flotele lor navale la Navarino, în octombrie 1827, în scopul de a garanta respectarea tratatului de pace. Acolo are loc însă o bătălie cruntă. În cele din urmă şi după presiuni ruse împotriva Sultanului, independenţa Greciei a fost declarată în 1829 la Adrianopol. 
Semnarea în 1930 la Londra a unui nou tratat de pace, de către Anglia, Franţa şi Rusia, consfinţeşte existenta noului stat elen contemporan. Ziua de 25 martie 1821 este serbată ca una dintre cele două Zile Naţionale ale Greciei moderne, atât în ţară, cât şi de grecii de pretutindeni. Ea coincide , nu întâmplător, cu ziua de Buna Vestire - Evanghelizarea. Este ziua în care în Romania se intonează, împreună, imnurile celor două state şi este ziua Eladei alături şi pentru România. 
A.B. - RoMedia.gr   
Sursa foto: wikipedia.org

Theodoros Vryzakis (pictură în ulei, 1849) - Sfinţirea steagului grecesc de către Mitropolitul Germanos din Patras, la Agia Lavra (locul revoltei naţionale împotriva turcilor din 25 martie 1821).
Foto pagina 1 Steag grec fotografie din Nafplio RoMedia.gr

Accesări: 3478