Un român de 30 de ani s-a aruncat, în aceasta dimineaţă, de pe podul care traversează Canalul Corintului în mare, în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.

În localitatea Kifisia din zona metropolitană a Atenei s-a desfăşurat, în zilele de 14-15 noiembrie, cea de-a XXIX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Coruri denumit

Românii din străinătate, sfătuiţi prin toate metodele să se prezinte din timp la urne pe 22 noiembrie.
Prezenţa la vot este foarte importantă mai ales în acest moment în care vocea diasporei

Suntem chemaţi să ne alegem preşedintele care ne va reprezenta pentru următorii 5 ani. Numărătoarea inversă a început. Ne gândim cu cine să votăm, dar trebuie să ştim şi unde trebuie să votăm.

„Românii să nu uite de unde au plecat”, transmite preotul Vasile Spiridon românilor din Grecia.
Nucleul de oameni format în jurul biserici şi părintelui este şi cel care va pune baza organizării românilor într-o structură oficială,

Slujbe în limba română se desfăşoară săptămânal la Biserica Sfânta Fotini (Lumină) din Nafplio, oficiate de părintele Vasile Spiridon.
Românii din Grecia îşi pun, tot mai mult,

Surpriză pentru românii aflaţi în Restaurantul Dorna, vinerea trecută, a constituit apariţia deputatului diasporei William Brânză (PDL).
Deputatul William Brânză s-a aflat într-o vizită de lucru la Atena pentru a se afla

Participanţii la cursurile de mediatori interculturali conform programelor comunitare de gestionare a fluxurilor migratorii, finanţate de Comunitatea Europeană, au fost invitaţi vineri seară de către colegii lor

22 noiembrie se apropie. Numărătoarea inversă a început şi trebuie să ştim unde vom merge să votăm. Grecia este una dintre ţările privilegiate - are 6 secţii de votare şi i s-a dat importanţa cuvenită care se acordă ţărilor cu număr