Luni sera, în saloanele Ambasadei României la Atena, a avut loc lansarea cărţii „O ηγεμονας Κωνσταντινος Υψηλαντης”   
traducerea în limba greacă a cărţii  „Prinţul Constantin Ipsilanti 1760 – 1816”. 
Evenimentul, foarte reuşit la capitolul organizare, a fost organizat, în colaborare,

Românii din Halkidiki au sărbătorit Ziua Naţională Reuniune a comunităţii române din Kassandra - Halkidiki cu prilejul Zilei Naţionale. 

Instituţie de succes a devenit maratonul pentru copii, organizat de Marfin si Egnatia Bank, în colaborare cu Fundaţia Marfin şi sprijinite de companiile din Grupul Marfin Investment Group.

vot_pirgos1.JPGVotul din România 2009 - motiv de dispută, jigniri şi nemulţumiri. Vinovaţi? Oameni care se hazardează în declaraţii, alţii care le interpretează şi dau orice pentru ştirea „bombă”, o parte care împart românii între cei de acasă şi diasporă, dar şi cei care împart diaspora între cei mulţi şi cei puţini.

Moldovenii de la Atena sunt invitaţi la un spectacol special, duminică, 13 decembrie a.c., organizat de Comunitate Moldo – Elenă Orfeu din Capitală.
Evenimentul le are invitate speciale pe Maria Sarabaş şi Ninela Caranfil,  artiste consacrate pe scena muzicii populare şi, respectiv, teatrului

Primarul Atenei Nikitas Kaklamanis şi Vassilis Kikilias, preşedintele organizaţiilor de tineret şi sport (ONA) din Atena au emis o invitaţie în timpul unei conferințe de presă pentru toţi atenieni să ia parte la a 26 ediţie a Concursului de alergare  pe şosea „Atena Fun Run”, programată pentru duminică, 13 decembrie.
Se poate spune, cu uşurinţă despre alegerile prezidenţiale tocmai încheiate.
Numărul secţiilor s-a dublat în 2009.
Milioanele de români din afara ţării au avut la dispoziţie 2 săptămâni şi 294 de secţii de votare pentru a afla numele preşedintelui care-i va reprezenta şi conduce în următorii 5 ani.

Prezenta artistica romaneasca s-a notat in cadrul Expozitiei Art4all de la Atena, desfăsurata la Atena, in spatiul Pandou din Psiri-Atena.
Artistul român Gabriel Grama a fost prezent cu o lucrare caracteristica. Propunerea acestuia are un titlu binecunoscut tuturor romanilor

Conform datelor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, dar şi de Biroul Electoral Central reiese că votul românilor din străinătate a înclinat balanţa. În favoarea cui? Astăzi aflăm cu siguranţă.
Biroul Electoral Central anunţă că din numărul