Luni, Comunitatea Română “Sfântul Ştefan cel Mare” împreună cu Asociaţia Moldo – Elenă “Orfeu” vor participa la spectacolul “Γιορτάζει η γυναίκα όλου του κόσμου” - “Sărbătoreşte femeia din întreaga lume”, organizat de Primăria Atenei în colaborare cu uniunile şi comunităţile străinilor ce locuiesc în Atena. 

La inceput de Martie, Comunitatea Romana “Sfantul Stefan cel Mare” din Atena impreuna cu Asociatia Moldo – Elena “Orfeu” sunt implicate intr-o activitate culturala de suflet vizand sarbatorirea Zilei Femeii. Duminica, 7 Martie, romanii nostri vor putea participa la manifestarea artistica inchinata mamei si martisorului, intitulata “DOR DE MARTISOR”, manifestare complexa atat prin continutul ei, cat si ca reprezentare scenica. 

La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Asociației românilor din Korinos, Pieria, a avut loc Adunarea Generală a ROMPIER. După întrunirea cvorumului necesar, membrilor prezenți li s-a prezentat raportul de evaluare pe perioada precedentă și un plan de măsuri pentru viitor. Printre modificările menite să dinamizeze activitatea s-a numărat propunerea preşedintelui asociaţiei, Petrică Banea, 

Societatea Culturală Balkania Contemporană vă invită să petreceţi o seară agreabilă împreună vineri, pe 5 martie. Invitatul de onoare va fi profesor Florina Nicolae care va purta o discuţie interactivă cu tema” Din experienţa unui diplomat român în ţări europene”. Printre invitaţii serii se numără:
- Ioana Andercou - regizor de film, format la University of Westminster;

Cenaclul literar al Asociatiei Moldo Elene Orfeu din Atena a facut al doilea pas in existenta sa. Concomitent cu aniversarea marelui poet Grigore Vieru, cenaclul a capatat numele -LEGAMANT. La lansarea invitatiei pe care au facut-o, organizatorii au tinut sa sublinieze ca intrunirea s-a vrut a fi “intre prieteni, fara reclama si personalitati” fiind una dintre surprizele placute din ultimul timp facute de aceasta asociatie. 

Prima întâlnire între noul preşedinte al Comunităţii Sf. Ştefan Cel Mare, Niculiţă (Nina) Ghiţă şi membrii Consiliului de Conducere şi ai Comisiei de Control a avut loc ieri seară la sediul din Piaţa Vathis. Adunarea consilierilor a recurs la alegerea, prin vot secret, a reprezentanţilor în celelalte funcţii vacante respectiv de vicepreşedinte, secretar general şi casier.

Comunitatea Sf. Ştefan Cel Mare din Atena a intrat, de ieri, într-o nouă eră. În urma alegerilor desfăşurate ieri, 13 februarie a.c., noul preşedinte al asociaţiei ateniene a românilor este Niculiţa (Nina) Ghiţă (foto), care are alături un Consiliu de Conducere compus din: Mara Buzilă, Costică Ivu, Louminitsa Kotsopoulou, Virgil Hreban, Rodica Hapenciuc şi Marian Secan. Membri supleanţi sunt: Cristian Hodoroabă şi Vasile Burlea.

Să fie cu noroc sau cu ghinion ziua de astăzi, 13 februarie, pentru Comunitatea Sf.Ştefan cel Mare?
Oricum va fi ea, 14 persoane s-au înscris în cursa pentru Consiliul de conducere şi Comisia de control: 

La finele săptămânii trecute, la biserica Sf. Panteleimon din Korinos, Pieria, s-a oficiat, de către un grup de 3 preoți români, Sfânta Liturghie, în limba română. La momentul religios au participat aproximativ 90 de creştini.