Evenimentele petrecute în ultima perioadă în Comunitatea Sf. Ştefan cel Mare produc vâlvă în jurul acestei asociaţii ce se consideră, de la sine liber ales una cu pretenţiile de a fi reprezentativă la nivelul Greciei.
Ce transformă această comunitate ateniană într-una reprezentativă? Conform dării de seamă a activităţii din ultima perioadă, printre altele, cap de afiş se află faptul că s-a mers cu colindul la Karolos Papoulias, preşedintele Greciei şi poza din presa elenă Metropolis, că de! doar acesta este rolul nostru. Nu că suntem împotrivă dar nu putem să considerăm acest lucru ca fiind unul reprezentativ.
La loc de cinste trebuie să stea faptul că s-a ajutat în cazul familiei Măftiţă în 2008, atunci când copilul acestora a căzut  de la balcon fiind acuzată îngrijitoarea de copii. Este lăudabil într-adevăr şi merită toată aprecierea tuturor. Cine alerga pe atunci pentru ajutor şi bani pentru această familie? Păi e momentul să subliniem: Costică Ivu şi Virgil Hreban care cereau românilor să dea cât şi ce pot.

 Faptul că l-am salvat de la încurcături pe românul ori pe românii… nu ştim cine! prin depunerea de mărturii care s-au folosit la tribunal nu mi se pare nicicum lăudabil! Aşa cum este notat în darea de seamă citez: „membrii Consiliului de Conducere au contribuit prin mărturii depuse la tribunal, la achitarea mai multor români nevinovaţi…”
Mă simt obligată să întreb pe ce criterii Comunitatea a decis să se implice în anumite procese ale românilor aflaţi în încurcătură cu legea elenă? Cine a decis ca asociaţia din care fac parte atâţia români să apere câţiva români (cu toate că eu cunosc un singur caz şi deci e greşeală de exprimare!), iar în celelalte cazuri nu?! Nu de alta dar puşcăriile sunt pline de români încurcaţi cu legea! Ceilalţi sunt mai puţini români?! Mă scuzaţi dar Comunitatea nu are acest rol! Mai mult, o astfel de decizie care-i implică pe toţi consider că trebuia supusă votului în Adunarea Generală şi aceasta să decidă dacă doreşte să se implice ori nu în acest scop. A fost acest lucru decis de Adunarea Generală? Dacă da… cerem să publicaţi actul semnat şi decizia aprobată de participanţii la această adunare.

Ziua Naţională a României, Serbarea copiilor, Ziua Unirii Principatelor Române ori Aniversarea comunităţii organizate în această perioadă sunt nişte evenimente demne de subliniat unele chiar foarte bine organizate, altele mai puţin, dar aceste activităţi nu transformă nicicum această comunitate într-una reprezentativă la nivelul Greciei. Activităţi de acest gen au fost organizate şi în Pirgos, Sparti ori Salonic şi nimeni de acolo nu s-a ridicat nici cu aere şi nici cu laude de… reprezentanţii tuturor.
Că trebuie să existe o colaborare bună între aceste comunităţi suntem obligaţi de originea noastră românească să o facem. Dar… vin şi întreb de ce această colaborare este făcută numai cu aceste comunităţi din teritoriu şi cu nici una din Atena?

Motivarea celor îndreptățiți să îmi răspundă era că la Atena nici una nu este asociaţie românească ci sunt asociaţii româno elene şi din acest motiv nu au interese comune!!! Într-adevăr nu există interese comune între Comunitatea Sf. Ştefan Cel Mare şi Societatea Culturală Româno Elenă Balkania ori Armonia! Dovada acestui fapt este chiar invitaţia postată public de preşedintele Tegu către celelalte asociaţii din teritoriu, Asociaţii Româno – Elene!!! pentru unire. Dacă şefii asociaţiilor Balkania şi Armonia doresc promovarea culturii române şi a unor oameni de ştiinţă - români care activează în diferite domenii şi fac cinste României, preşedintele Comunităţii Sf. Ştefan Cel Mare pe lângă activităţi lăudabile se grăbeşte şi lansează public românilor invitaţia către formarea unei Federaţii a românilor din Grecia într-un moment în care se retrage din activitate!? Acesta pare a fi şi motivul pentru care invitaţia la unire este neagreată – pentru moment - de unele dintre celelalte asociaţii. Motivaţia, spun persoane ale reprezentanţilor din Grecia, ar fi că actualul preşedinte de la Atena - George Tegu nu s-ar retrage pentru a avea liniştea căminului familial, ci pentru a urca pe treapta ierarhică şi a conduce FRATIA, lucru cu care, la modul cum se doreşte, nu ar fi cu toţii de acord.
Cunoscând îndeaproape tema, explicaţia celorlalţi mi se pare plauzibilă chiar dacă din discuţia directă cu George Tegu mi-a confirmat că doreşte să se retragă şi nu doreşte conducerea FRATIEI. Şi cu regret scriu acest lucru deoarece, personal, mi-aş fi dorit ca George Tegu să continue ce a început la comunitate şi să construiască şi FRATIA unde să îi fost şi preşedinte. Mai mult, am oferit şi sprijin în acest sens (pentru unirea românilor şi construirea FRĂŢIA – ţiei fiind şi unul dintre primii oameni care am lansat această idee chiar dacă acum iar se şterge cu buretele!) preşedintelui George Tegu, căruia - chiar dacă îi critic anumite decizii - nu încetez să îi port un respect aparte şi să îi recunosc, aplaudând ori criticând, activitatea domniei sale.
Ce se va întâmpla cu proiectul FRĂŢIA nu se cunoaşte încă, singurul lucru pe care îl cunosc este faptul că nu au fost contactate toate comunităţile şi grupurile de români din Grecia, aşa cum anumite grupuri nu doresc asocierea în contextul expus de George Tegu până acum.

Mergând pe tema deciziilor mai puţin clare luate de Comunitatea Sf. Ştefan Cel Mare în acest timp se numără şi denumirea pe tăcute al unui reprezentant al românilor la Primăria Atenei - persoană absolventă de studii liceale despre care se va scrie mâine.

La capitolul succese ori realizări importante trebuie să amintim funcţionarea cursurilor de limbă română, proiect aflat la al doilea an consecutiv şi pentru care au contribuit îndeaproape toţi membrii Consiliului de Conducere, coordonaţi în acest proiect de Mara Buzilă care s-a ocupat de buna desfăşurare a acestora. Cursurile se află la al doilea an consecutiv de viaţă, timp în care există susţinerea tuturor - părinţi, profesori, membri şi conducere comunitate ori ambasadă, în afara Ministerului Educaţiei din România pentru care diaspora din Grecia nu este una importantă.

Tot la succese putem încadra şi Ansamblul de copii condus de Mariana Căueşteanu Răciulă, care din ce cunoşteam, făcea muncă voluntară, voluntariat plătit de comunitate în 2009 cu 1.560 euro. Mai mult, artista a taxat comunitatea şi când a dat reprezentaţia din Sparti, pentru care am înţeles că există chitanţă la comunitate. Aşa da voluntariat! Dacă ar fi aşa comunitatea ar fi plină de ”voluntari”. Decizia… bună ori rea este motivată de dorinţa existenţei acestui ansamblu, dar şi datorită faptului că această activitate a fost inclusă în proiectul activităţilor subvenţionate din România.

Cât despre ansamblul celor mari, născut la finele anului 2009, acesta este condus de Mara Buzilă în mod voluntar şi nu a costat, până acum, comunităţii, costumele fiind chiar împrumutate din România.

Cele mai reprezentative activităţi care au dus Comunitatea Sf. Ştefan Cel Mare în ochii şi mintea tuturor au fost alegerile prezidenţiale 2009 atunci când numai la un scrutin au trecut pragul acestei comunităţi 1.590 de persoane şi pentru care conducerea şi unii membri ai comunităţii a dus o muncă titanică.
La acest capitol integrăm şi vizita Sofiei Vicoveanca la Atena, proiect reuşit (cu bine cu rău) şi aplaudat de românii care s-au bucurat să o aibă pe Sofia la Atena.

Recâştigarea încrederii în comunitate continuă să fie o problemă cu care se confruntă asociaţia ateniană, aşa cum se exprimă şi în darea seamă. Aceast problemă este însă strâns legată de cele prezentate mai sus. Aici liderii comunităţii mai au mult de muncă de aceea e nevoie de unitate şi mare atenţie în deciziile care sunt luate, dar mai ales cum şi de cine sunt luate acestea.
Ana Ţuţuianu