Tipărire

Sunt copil de Romanie 5 iunie 2018 3Sâmbătă, 2 iunie, a.c., elevii Școlii în limba română ”Elena Rosetti-Cuza”, care funcționează cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au serbat Ziua Copilului și Ziua Românilor de Pretutindeni, în aer liber, în Piața Attiki. Spectacolul intitulat sugestiv ”Sunt copil de Românie!”a fost un eveniment reușit, plin de bucuria nemărginită a copiilor cu un program divers și distractiv.

Copiii au prezentat sceneta ”Pupăza din tei” a îndrăgitului Ion Creangă, un moment interactiv și distractiv cu cântecele și jocurile copilăriei, printre care și ”Podul de Piatră”, dansuri moderne și populare. În cadrul spectacolului am avut parte de un recital de muzică populară în interpretarea doamnei Melania Clim, căreia îi mulțumim pe această cale pentru participare.

Evenimentul s-a încheiat cu acordarea diplomelor pentru anul școlar 2017-2018 și cu mult așteptata tombolă. Mulțumim pentru prezență doamnei Anca Chisăliță, consilier în cadrul Ambasadei României la Atena.

Mulțumim domnului Mihai Dohotar pentru produsele de patiserie trimise elevilor noștri dar și părinților care au contribuit generos cu dulciuri și cadouri pentru tombolă.

Mulțumim cadrelor didactice, voluntarilor asociației noastre și doamnelor care ne-au oferit gratuit fotografii minunate. Vă mulțumim tuturor pentru prezență și susținere și vă dorim o vară frumoasă!

Ana Maria Cuciureanu - Atena, Romedia

Accesări: 775