STEFANc mareDoamna OLGA  ARAVANTINOU a fost unul din cei 37 de membrii fondatori ai Asociatiei “COMUNITATEA  ROMÂNA  SFÂNTUL  ȘTEFAN  CEL  MARE”  din Atena.

Pe data de 27 Octombrie, dimineața, a părăsit discret această lume doamna OLGA ARAVANTINOU.  Înmormantarea va avea loc astăzi, LUNI, 31 Octombrie la orele 11.30, la cimitirul Νεκροταφεια-Πειραιά, Σχιστού -Perama.

 

Cei care au cunoscut-o și doresc, sunt așteptați să-i aducă un ultim omagiu.

Scurtă prezentare a personalității domniei sale :

Doamna OLGA  ARAVANTINOU a fost unul din cei 37 de membrii fondatori ai “COMUNITĂȚII  ROMÂNE  SFÂNTUL  ȘTEFAN  CEL  MAREdin Atena, care a luat ființă în anul 1992 și a fost președinta acesteia între 1994 și 2000.

-În toată această perioadă a căutat să apropie în Comunitate cât mai mulți români stabiliți în Atena și greci filoromâni.

-A  colaborat  cu Ministerul Învățământului din țară și a obținut reducerea taxelor pentru copiii românilor din Grecia care mergeau la studii superioare în România.

-A ințtiat și organizat, împreună cu întreg comitetul de conducere, diverse acțiuni

Culturale :

-A organizat sărbători colective cu membrii comunității;

- Sărbătorirea Lăsata secului.

-Sărbătorirea Revelionului.

-Sărbătorirea zilei comunității  la 2 Iunie.

-A organizat excursii colective, ieftine și instructive în numeroase locuri frumoase din Grecia.

-A ținut legătura cu Ministerele din țară.

-A organizat corul Comunității în costume naționale românești, obținute din țară.

-A difuzat diverse cărți primite din țară, cu ocazia tombolelor organizate cu ocazia

      diferitelor manifestări.                                                                                                       

-A organizat tipărirea unor calendare anuale românești pentru membrii  Comunității.

-A organizat tipărirea unor buletine informative pentru membrii Comunității.

-A  ajutat cât s-a putut pe unii români care au avut probleme.

-A fost un om integru, drept, muncitor și nu a precupețit nicio clipă pentru  ca  activitatea Comunității să se desfășoare bine, frumos și să fie în folosul  românilor membrii Comunității.

La plecarea ei de la conducerea asociației, nu numai că nu erau datorii, dar exista și o frumoasă sumă de bani în cont.

A atras lumea la comunitate, nu doar pe cei care aveau nevoie, și astfel, în perioada dânsei s-au facut donații importante-mobilier, mochete, vase, bani, dar și cărți. Și nu au fost puțini cei care au facut-o.

Cu aceste puține rânduri și cu multe amintiri, dorim să îi aducem și noi un Omagiu bine meritat.

Costica Burciu, Angela Bratsou