Tipărire
aurelian.mihai.decalaratii„Normele metodologice pentru implementarea legii vor fi publicate la 30 de zile în Monitorul Oficial, după promulgarea acesteia de către președintele statului.”
„În plenul Camerei Deputaților a fost adoptată inițiativă de lege pentru înființarea Centrelor Comunitare Romanești în străinătate, propunerea PNL bucurându-se de sprijinul deputaților din toate partidele politice”, anunță printr-un comunicat deputatul diasporă Aurelian Mihai. 
„Statul român va trebui sa ia măsuri cuvenite pentru asigurarea unei bune coordonări a activităților românilor din afara granițelor tarii la nivel de comunitate și de a asigura coeziunea în cadrul acestora, statul român. Se va asigura înființarea unor Centre Comunitare Românești în fiecare stat în care sunt înregistrați la misiunile diplomatice ale României cel puțin 5.000 de cetățeni români.
Ca expunere de motive:
-pentru înființarea Centrelor Comunitare Românești ar trebui să fie adresate solicitări DPPRP-MAE, semnăturile a cel puțin o treime din cetățenii români înregistrați la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv venind în sprijinul solicitării.
-calitatea unui membru al unui Centru Comunitar Românesc se dobândește prin cerere adresată conducerii Centrului Comunitar, fiind condiționata de înregistrarea prealabilă la misiunile diplomatice ale României din statul respectiv, Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerul Afacerilor Externe fiind responsabil pentru înființarea Centrelor Comunitare Românești și punând la dispoziția fiecărui Centru Comunitar Românesc un sediu în care să își desfășoare activitatea.
Pentru atingerea țintelor amintite mai sus si citând din conținutul propunerii, Centrele Comunitare Românești ar trebui să beneficieze de sprijin financiar, logistic și material pentru:
a. desfășurarea acțiunilor, proiectelor și programelor inițiate;
b. achiziționarea de manuale, cărți de specialitate, cărți de lectură sau alte publicații în limba română;
c. desfășurarea unor cursuri educaționale în limba română;
d. organizarea unor evenimente care au ca scop celebrarea principalelor evenimente naționale sau religioase;
e. organizarea unor ateliere cu caracter artistic, religios sau sportiv;
Normele metodologice pentru implementarea legii vor fi publicate la 30 de zile în Monitorul Oficial, după promulgarea acesteia de către președintele statului.”
Aurelian Mihai, deputat PNL Diaspora
www.aurelianmihai.com
e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Accesări: 1821