Aurelian.MIhaiCu privire la tentativa Parlamentului României de a introduce votul obligatoriu și sancționarea neprezentării la vot cu amenzi de 1000 lei, i-am invitat pe parlamentarii diasporei, Aurelian Mihai – deputat și Viorel Badea – senator să ne spună câteva cuvinte.
Senatorul de diasporă – Viorel Badea, care a declarat, in exclusivitate pentru Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia.gr, clar că “Proiectul nu va trece de Camera Deputaților.”, in timp ce Aurelian Mihai ne prezintă o expunere argumentată despre această problemă.
De partea cealaltă, deputatul Aurelian Mihai este de părere că această propunere legislativă nu iși va găsi transpunerea in practică, fiind și discriminatorie!
 “Dreptul la vot este reglementat în Constituția României prin articolul 36, articol care nu lasă loc interpretării, nediscriminând cetățenii care au împlinit 18 ani pe criterii de vârstă împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, iar cetățenii debili sau alienați mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu au drept de vot în sensul textului legii fundamentale a statului.
Aduc în atenția cititorilor faptul că anul trecut, legea electorală a fost modificată, astfel că, potrivit Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, în art. 123 este stipulat faptul ca „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008”, ceea ce practic pune în imposibilitate transpunerea în practică a propunerii legislative, care prevede votul obligatoriu, propunere care are inclusiv un caracter discriminatoriu.
În plus, în textul noii legi electorale, la art. 2 este explicat caracterul votului care este universal, egal, direct, secret și liber exprimat, iar articolul 3 alin. 4 „participarea cetățenilor la alegeri se face pe baza liberului consimțământ al acestora”. Practic, liber exprimat și liber consimțământ demonstrează caracterul non-imperativ ca normă a legii aflată în vigoare, ceea ce practic, închide subiectul votului obligatoriu care nu își are sensul și nici rostul, inclusiv din multe alte puncte de vedere pe care nu le mai dezvolt în aceasta expunere.”, a menționat Aurelian Mihai, deputat PNL Diaspora.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Romanesc din Grecia, ROMEDIA.gr