Petrecere mame 8 MARTIE2016.AFRGOrganizația a devenit, în numai 3 ani de existență, liderul asociațiilor românești din Grecia cu cea mai mare Școală Românească.
Luna Martie este una cu o însemnătate specială pentru Asociația Femeilor Românce din Grecia care are motive de sărbătoare.
Cu ocazia Zilei de 8 Martie, Femeile Românce din Grecia, nu vor sărbători doar Ziua celei mai frumoase ființe de pe pământ – MAMA, dar și împlinirea a 3 ani de existență a asociației. Cu acest prilej, asociația condusă de Ana Maria Cuciureanu va organiza o serbare pentru cei mici și o petrecere pentru MĂMICI.
Asociația Femeilor Românce din Grecia, vă invită duminică, 6 martie, începând cu orele 13.00, la sediul din str. Aristomenous, nr. 41 (Plateia Attiki), la serbarea “MULŢUMESC IUBITĂ MAMĂ”, pentru ca alături de micuţii noştri, să aducem un zâmbet fiecărui suflet de mamă!!!
Asociația Femeilor Românce din Grecia, din Grecia organizează pentru al treilea an consecutiv sâmbătă 5 martie 2016, începând cu orele 17.00, la Taverna “DRACULA” (Dramas, nr. 41, Sepolia), pentru membrele sale (şi prietene apropiate), petrecerea dedicată ZILEI INTERNAŢIONALE A FEMEII. Pentru rezervări şi informaţii ne puteţi  contacta la numărul de telefon 6997848149.
Cu această ocazie, se vor serba și împlinirea a 3 ani de activitate deosebită, timp în care femeile românce au reușit să facă din această organizație liderul asociațiilor românești din Grecia cu cea mai mare Școală Românească unde sunt înscriși peste 200 de copii. Renumele câștigat de asociația Femeilor se datorează profesionalismului cu care sunt organizate toate activitățile acesteia, de la cursuri de limbă și civilizație românească, geografie, istorie, limba greacă, karate, desen, muzică și dans, la serbări, lansări de carte, dar și înființarea  Bibliotecii Școlii Românești ”Elena Rosetti Cuza” care este un real succes al asociației, ocazie cu care a fost inaugurat și al doilea spațiu modern conform normelor europene.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, ROMEDIA.GR