salonic.istorici2015În perioada 16-21 noiembrie 2015, o delegație de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, formată din șapte doctoranzi, însoțiți de prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru și lector univ. dr. Angela Cozorici, au participat la o excursie de studii și la o conferință organizată în parteneriat cu Societatea de studii Macedonene (SSM) din Salonic.
Deplasarea a prilejuit, dincolo de susținerea unor comunicări în cadrul conferinței internaționale sub genericul:  „Provocările din Balcani la cumpăna dintre milenii” și un contact nemijlocit cu istoria și monumentele Salonicului.
Conferința, organizată excelent în cadrul programului EURODOC, s-a desfășurat în sala mică de conferințe a  SSM, în perioada 20-21 noiembrie. La această inedită Conferință au participat și 12 masteranzi și doctoranzi de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Aristotel. A fost, practic, o întâlnire bilaterală greco-română a tinerilor istorici, care le-a oferit ocazia unui dialog direct pe teme de specialitate.
Deschiderea lucrărilor Conferinței a fost făcută chiar de președintele SSM, domnul prof. univ. dr. Athanasios Karathanasis, un foarte bun cunoscător al istoriei României (a publicat în România două cărți – Elenismul în Transilvania și Cărturari greci în Valahia), care s-a referit la tradiționalele legături istorice dintre cele două țări și la perspectivele colaborării între istorici în viitor.
Profesorul universitar Iakovos Mihailidis, coordonatorul activității din partea elenă,  a conferențiat pe tema creării Greciei moderne, prof. universitar Spiridon Sfetas, unul dintre cei mai valoroși balcanologi din Europa, s-a referit la situația din Balcani în zilele noastre, insistând mai mult pe tema Kosovo, precum  și la diferendul dintre Grecia și FYROM privind  folosirea numelui Macedonia. Profesorul universitar Mihail Tritos de la Facultatea de Teologie s-a referit la situația Bisericii Ortodoxe în Balcani după prăbușirea regimurilor comuniste. Profesorul Gheorghe Onișoru, în interesanta sa comunicare, s-a referit la „Problema terorismului în secolul XXI”, și apoi au urmat comunicările tinerilor participanți greci și români. De menționat că profesorul Onișoru a acordat și un interviu în limba engleză, care poate fi citit pe site-ul clioturbata.gr, un site nou creat de istoricii din Salonic.
Delegația română a vizitat și celebrul sit arheologic de la Vergina (100 Km NV de Salonic). Aici, în 1977, arheologul Manolis Andronikos, după foarte mulți ani de cercetări a descoperit patru mari morminte macedonene, dintre care unul aparține regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare. Mormântul în formă de templu doric a fost găsit intact, așa că vizitatorii au ocazia să vină în contact direct cu acele realizări splendide create de macedoneni acum 2.400 de ani.
Conferința și contactele bilaterale au deschis, desigur,  calea pentru noi  direcții de cercetare comune.
Un material realizat de Apostolos Patelakis