syntagma02 07 2015„Macedonia a fost, este și va rămâne greacă”.

În urma destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, pe 17 septembrie 1991, Republica Iugoslavă Macedonia şi-a proclamat independenţa. De la început, Grecia (Republica Elenă) nu s-a opus existenţei acestui mic stat multinaţional la nordul graniţelor sale, dar a obiectat asupra unor hotărâri privind numele, drapelul şi constituţia, ceea ce avea să ducă la o îndelungată dispută între cele două ţări, resimţită atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.

Adoptarea, în mod oficial, de către noul stat a denumirii de Republica Macedonia a făcut ca Grecia să reacţioneze energic și hotărât, considerând că acest nume aparţine patrimoniului istoric și cultural elen, locuitorii fostei republici iugoslave, majoritatea de origine slavă şi albaneză, neavând nimic în comun cu vechii macedoneni, iar folosirea aceluiaşi nume de către autoritățile de la Skopje ar putea ascunde intenţia unor revendicări teritoriale.

Demersurile diplomatice ale Greciei, în special în cadrul Uniunii Europene (în continuare UE), au împiedicat recunoaşterea noului stat creat sub denumirea de „Republica Macedonia”. Autorităţile de la Skopje, însă, s-au îndreptat spre Organizația Națiunilor Unite (în continuare ONU), solicitând admiterea în organizaţia mondială, cerere acceptată, dar sub denumirea provizorie (în limba engleză) de Former Yugoslavian Republic of Macedonia - FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei) şi fără dreptul de a-şi arbora drapelul la sediul Organizației Naţiunilor Unite.

Acţiunea de mediere întreprinsă atunci de către mediatorii internaționali David Owen şi Cyrus Vance a înregistrat unele rezultate pozitive, cum au fost cele privind drapelul (a fost schimbată înfățișarea soarelui cu 16 raze, care constituia emblema dinastiei macedonene – steaua de la Vergina) şi constituţia noului stat, dar nu s-a ajuns la un acord privind numele statului. Alegerile parlamentare din octombrie 1993 au amânat acţiunea de mediere, în timp ce poziţia guvernului elen condus de premierul Andreas Papandreou a devenit intransigentă în privinţa numelui.

Recunoaşterea „Republicii Macedonia”, la sfârşitul anului 1993, de către șase state ale UE, a determinat guvernul elen să instituie, în februarie 1994, un embargo economic împotriva statului vecin şi să-şi recheme diplomaţii de la Skopje.

Eforturile SUA şi ale UE pentru consolidarea păcii în Balcani au favorizat începerea unui nou dialog între cele două părţi, sub egida ONU, avându-i ca mediatori pe Cyrus Vance şi pe Mathew Nimitz. Dialogul a fost rodnic în multe domenii, dar nu s-a ajuns nici de această dată la un consens în privinţa numelui. După îndelungi tratative, s-a semnat, pe 13 septembrie 1995, la New York, sub egida ONU, tratatul interimar care prevedea ridicarea embargoului, recunoaşterea statului cu denumirea provizorie de FYROM, unele modificări în constituţie, recunoaşterea reciprocă a graniţelor, încetarea oricărei propagande de învrăjbire şi reluarea tratativelor, în vederea soluţionării depline a problemei. După semnarea acestui tratat s-a constatat o destindere a relaţiilor bilaterale, mai ales pe plan economic. Din 1996 până astăzi, s-au desfăşurat la New York, sub egida ONU, multe runde de convorbiri între reprezentanţii celor două ţări, dar nu s-au înregistrat progrese, fiecare ţară menţinându-se pe aceleaşi poziţii. Grecia, în acea perioadă, nu era de acord cu recunoaşterea unui stat cu numele ”Macedonia” ori cu un nume derivat de la acesta, în timp ce Skopje susţinea că problema poate fi rezolvată prin folosirea a două denumiri, una de ”Republica Macedonia” pe plan internaţional şi o altă denumire în relaţiile cu Grecia, care să nu-i deranjeze pe greci.

Ambele părţi s-au lansat, de-a lungul anilor, în mari ofensive diplomatice pentru a convinge guvernele şi opinia publică internaţională de justeţea revendicărilor lor. Au fost vehiculate diferite denumiri, precum „Republica Macedonia de Nord”, „Novamacedonia”, „Slavomacedonia”, dar fără niciun rezultat.

În anul 2005, FYROM a primit statut de țară candidată la UE, dar începerea negocierilor de aderare la UE a fost împiedicată de Grecia.

Premierul elen Kostas Karamanlis (2004-2009), în aprilie 2008, la Summitul NATO de la Bucureşti, a apelat la dreptul său de veto faţă de aderarea fostei republici iugoslave la Alianţa Nord-Atlantică-NATO.

Atena a afirmat atunci extrem de clar că poziţia sa nu se va schimba atâta timp cât această ţară continuă să se numească Macedonia. Premierul elen Georgios Papandreou (2010-2011), s-a întâlnit de zece ori cu omologul său de la Skopje, Nikola Gruevski, dar nici unul nu a cedat, deşi au existat presiuni din partea comunităţii internaţionale. Diferendul dintre Skopje si Atena a stopat apropierea FYROM de instituţiile euroatlantice. În 2013, Mathew Nimetz, mediatorul ONU al acestui conflict, aflat într-o vizită de lucru la Atena, s-a întâlnit cu ministrul de externe elen, Dimitrios Avramopoulos şi cu premierul elen Antonis Samaras.

Cu această ocazie, premierul grec a declarat: «Dorim o soluţie. Nu suntem noi cei care împiedică acest proces. Poziţia noastră este clară, aşteptăm ca cealaltă parte să dea dovadă de înţelegere şi să accepte o soluţie care să satisfacă ambele părţi».

macedonia.Greece

În perioada 2014-2017, premierul conservator al FYROM, Nikola Gruevski n-a acceptat nici un fel de compromis, ba mai mult a întreprins unele acțiuni provocatoare la adresa Greciei. A crezut că datorită faptului că Grecia trecea printr-o acută criză economică va accepta propunerile sale, care erau total nerealiste, cum de altfel s-a dovedit. A umplut capitala țării cu zeci de statui, printre care la loc de cinste se află imensa statuie a lui Alexandru cel Mare și multe altele. În aceste condiții, cu toate eforturile mediatorului Mathew Nimetz, problema a stagnat, deși cei care trebuiau să se grăbească în găsirea unei soluții erau guvernanții de la Skopje pentru a deschide calea țării lor spre NATO și UE.

După această perioadă de tatonări fără rezultate, situația s-a schimbat brusc în urma venirii la cârma FYROM, în iunie 2018, a noului premier social-democrat Zoran Zaev, care și-a manifestat dorința unor întâlniri bilaterale directe pentru rezolvarea diferendului care durează de 25 de ani.

În ultimele două luni, se constată o mobilizare a ambelor guverne pentru găsirea unei soluții care să deblocheze procesul de integrare a FYROM în NATO și UE. În această direcție, a avut loc o întâlnire a miniștrilor de externe Nikola Dimitrov (FYROM) și Nikos Kotzias (Grecia), la Salonic, în data de 11 ianuarie 2018, ocazie în care ambii miniștri și-au exprimat dorința de a juca un rol important în soluționarea problemei numelui statului din vecinătatea nordică a Greciei.

Ritmul rapid în care evoluează evenimentele în legătură cu denumirea statului vecin (se aude tot mai des că numele propus este de „Noua Macedonie”), a determinat o neliniște și o îngrijorare în rândul grecilor, care doresc o soluționare a problemei, dar numele să excludă termenul de ”Macedonia”.

În acest caz, ce nume ar putea avea acest stat, care din 1943, adică de pe vremea liderului comunist iugoslav Iosip Broz Tito, folosește termenul de ”Macedonia”? Înainte de a se folosi această denumire, numele utilizat era Vardarska, de la râul Vardar care străbate țara. În afară de acest nume, ar mai putea fi denumită ”Slavomacedonia” sau având în vedere unele triburi care au trăit în Antichitate, pe teritoriul actualei țări, ar putea fi denumită Dardania sau Peonia, ca să nu mai spun că un ministru grec (corigent la istorie) s-a gândit și la numele de Dacia.

Având în vedere cele menționate, la numai câteva zile de la întâlnirea miniștrilor de externe, adică la 21 ianuarie 2018, a avut loc la Salonic, pe faleză, în jurul statuii ecvestre a lui Alexandru cel Mare, un mare miting de protest la care au participat în jur de 200.000 de persoane. Toți vorbitorii, cât și participanții au strigat într-un singur glas „Macedonia a fost, este și va rămâne greacă”.

În cadrul Forumului Economic de la Davos (Elveția) a avut loc, la 24 ianuarie 2018, mult așteptata întâlnire între premierii celor două țări, Alexis Tsipras (Grecia) și Zoran Zaev (FYROM). Discuțiile care au durat două ore, prelungite cu o oră în plus, pentru a permite și participarea miniștrilor de externe, s-au desfășurat într-o atmosferă cordială, ambele părți dorind sincer să contribuie la găsirea unui compromis care să satisfacă ambele țări, fără să le înjosească mândria națională. Cei doi premieri au vorbit deschis, sincer și s-au aflat în fața unei realități dure, în sensul că trebuie făcuți niște pași, care necesită timp, multe eforturi pentru a convinge opinia publică din fiecare țară că este spre binele celor două popoare să se ajungă la un compromis, pentru a pune capăt acestei dispute, întrucât încăpăţânarea şi mândria naţională au împiedicat ani de zile găsirea unei soluţii ingenioase care, pe de o parte, să pună capăt acestei risipe de energii şi de fonduri şi pe de alta, să ducă la colaborarea celor două ţări spre binele popoarelor lor.

Premierul grec a declarat că este dispus să accepte un nume compus care să includă și numele de „Macedonia„ (de exemplu, „Macedonia de Nord„, „Noua Macedonie„), dar acest nume să fie folosit atât în țară, cât și pe plan internațional și a cerut premierului Zoran Zaev să schimbe unele articole din Constituția țării care se referă la națiunea macedoneană, la limba macedoneană, la manualele școlare (în care sunt hărți care cuprind și Salonicul), care implică și revendicări teritoriale. Zoran Zaev a menționat că primul gest în direcția îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări este schimbarea numelui aeroportului internațional de la Skopje, astfel încât în locul numelui Alexandru cel Mare va fi probabil numele primului președinte Kiro Gligorov, iar autostrada care unește cele două țări se va numi Autostrada Prieteniei, în loc de Alexandru cel Mare. Drumul este lung și greu, deși Zoran Zaev se grăbește (Constituția nu se schimbă în câteva luni) să soluționeze problema numelui pentru ca țara sa să poată fi acceptată în NATO, la reuniunea din iulie 2018 de la Bruxelles.

Apostolos Patelakis