Tipărire
Euro5Achitarea obligațiilor către secțiile financiare se va face numai cu cecuri. 
În urma unei decizii a Secretariatului General a Veniturilor Publice, contribuabilii își vor putea acgita datoriile către Secțiile Financiare (EFORIA) numai plătind cu cecuri. 
Decizia prevede sume mai mari de 200 de euro, fiind astfel micșorat pragul de 500 de euro valabil până astăzi. Decizia are drept scop micșorarea traficului cu bancnote falsificate dar și preîntâmpinarea jafurilor, se anunță de către ministerul de resort. Nu există limită de tranzacție bancară la plata online a obligațiilor financiare către eforie, anunță același comunicat.
Cel puțin șocant este comunicatul Secretariatului General a Veniturilor Publice care ne anunță prin acest mod, indirect, că anumiți concetățeni de-ai noștri își plătesc datoriile către stat cu bacnote false!!!! Oare aceasta să fie realitatea? Și până acum nimeni nu s-a sesizat? Presa elenă nu precizează nimic în acest sens si cu greu este de crezut că un cetățean are, cel puțin, curajul să achite taxa la eforie cu bacnote false!!! Oare nu cumva aceste bacnote false sunt introduse de chiar inspectori ori functionari ai eforiei – si de ce nu chiar acei functionari proprietari de vile in Mykonos si Santorini!! Si atunci DA!, măsura este una menită să stopeze traficul de bacnote false prin intermediul eforiei efectuat de cetateni bravi cu aere de afaceristi realizati.
Cum pot obține însă cetățenii cecurile necesare? Avand un cont bancar va adresați băncii respective și solicitați eliberarea cecului pentru suma datorată secției financiare. Serviciul este gratuit și cecul se eliberează pe loc. Să sperăm că serviciul nu va fi și taxat de către instituțiile bancare pe viitor.
Ana Țuțuianu – Ziarul online Românesc din Grecia, www.romedia.gr
Accesări: 2570