Tipărire
euroÎnstăriții greci dețin conturi în bănci din străinătate în care au depuneri de peste 200.000 euro fiecare.
O altă listă a grecilor care dețin conturi „grase” în străinătate este prezentată în Guvern și se așteaptă ca în curând să vadă și lumina tiparului în presa elenă.    
Lista Nikoloudi este cerută de parlamentari ai Grupării Parlamentare Zorii Aurii (Hrisi Avghi) care cere să fie făcută publică.
Lista Nikoloudi este un catalog cu circa 85.000 de persoane care au efectuat transferuri bancare în străinătate în sume, de cel puțin, 200.000 de euro în ultimii 5 ani, începând cu anul 2010.
Această listă a fost întocmită de către autoritatea elenă în temeiul articolului 7 din Legea nr. 3691/2008, pe vremea când actualul ministru de stat era președintele serviciului responsabil, respectiv până la 26 ianuarie 2015.
Ministrul Nikoloudis subliniază că transferurile peste hotare nu este prin definiție o acțiune ilegală și subliniază că divulgarea listei (nume exacte și conținutul acesteia) nu este posibilă din punct de vedere legal deoarece acestea constituie informații confidențiale ale acestei autorități independente.
În orice caz, ministrul de stat nu are nicio astfel de putere, nici nu are dreptul de a cere ceva în legătură cu acest serviciu de stat.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia – Romedia, www.romedia.gr
Accesări: 2256